Omule, revino-ti. Te confrunti cu un caz de Narcissistic Personality Disorder aici si nicidecum de spiritualitate traita visceral. Da, ai dat de inca unul bun de pus la dosarul “Psychopaths rulz my world”, iar asta spune multe atat despre ei, cat si despre tine.
Sa ne luam de ei mai intai, totusi. Delirul lui religios, declarat verbal sau deductibil din faptele sale, este o realitate traita profund de el, iar asta iti este tie cel mai greu de priceput – ca celalalt chiar vede lucrurile precum actioneaza.
Pentru ca in mintea ta exista un bun simt obiectiv care te face sa poti comunica cu aceleasi notiuni general valabile si celorlalti, si presupui naiv ca partenerul iti impartaseste eposul conceptual. Rosu este rosu si pentru tine si pentru celalat. Da’ de unde! La fel cat de real rosu este rosu pentru tine si pentru restul omenirii, cu aceeasi convingere rosu este albastru pentru el.
Putem avansa in discutii filosofice despre qualia, care inseamna perceptia subiectiva a unui stimul extern, cum ar fi o durere de cap, un apus de soare, sau culoarea rosie a cireselor de mai. Exista un consens obiectiv cu privire la aceste experiente, dar si o perceptie subiectiva, caracteristica doar tie.
Acest subiectivism atinge cote dramatice cand vine vorba despre dragoste, un concept nehotarat daca sa fie inclus in manualul de psihiatrie, in cel de biologie sau in manualul pentru micii dumnezei. Pentru ca chiar daca psihologia incearca sa justifice fiinta umana, istoria vine si o corecteaza cu joarda repetitivitatii si redundantei.
La specia de partener descrisa mai sus, dragostea inseamna in primul rand Eu si abia apoi TU, si arareori, cand nu implica efort, NOI. Acel bun simt general cu privire la ceea ce inseamna dragostea ii lipseste cu desavarsire, avand o cu totul alta viziune si alt limbaj al iubirii.
Sau ma rog, rationamentul sau cu privire la dragoste urmeaza logica divina care iti cere sa iti abandonezi ratiunea pe calea cunoasterii. LOL! Si cum nu poti sa crezi si sa nu cercetezi, incerci cu armele discursului logic sa ii arati cat de deplasat este, cat de mult pierde, ca esti la capatul puterilor, ca daca tot e asa de maret ar putea fi si milostiv macar si sa devina si el om, asa temporar, macar in delegatie.
Delirul “divin” (narcisist) intr-o relatie, unilateral si nedatator de extaz, secera din start orice sansa de comunicare. Daca e artist, specia pictor, cu simptome surrealiste, e scuzabil, intrucat negarea realitatii este insusi mecanismul creatiei sale artistice. Ca aplica aceasta distorsiune si la planul emotional, e doar de datoria ta de a alege daca vrei sa traiesti in inchipuirea lui made in Picasso sau in a ta, cu iz de ratiune si de gandire deductiva.
.
Daca este insa un om cu pretentii de normalitate, ai doua sanse: fie te supui logicii divine a partenerului tau si esti vesnic recunoscator pentru harul pogorat asupra ta, fie te declari agnostic si ii explici cum ai vazut tu intr-un documentar “God on the brain”, ca experientele mistice sunt greu de diferentiat de crizele de epilepsie. Asa ca sa nu isi ia in serios complexele divine, precum nici tu nu o faci, desi tentatia indumnezeirii printr-o dragoste patologica este atat de greu de tinut in fraul ratiunii.
Relatiile sunt la granita imposibilului atunci cand cei doi nu au un limbaj comun al iubirii. Daca tot e psihoza, macar sa fie in doi, cu simptome impartasite, traita asumat si cu o demnitate convenita doar de voi doi. Relatia in care unul se erijeaza in stapan cu valente dictatoriale iar celalalt se viseaza un democrat desuet care inca mai crede in libertate si egalitate, este o relatie imposibila.
Nu trebuie sa existe un lider si unul care il urmeaza, ci cei doi trebuie sa isi negocieze cu respect zonele de expertiza conjugala, pentru ca femeia si barbatul au roluri diferite, la fel de vitale. Fii atent la modelele relationale pe care le are celalalt, de la parinti la prietenii sai apropiati, precum si la deschiderea pe care o are in a invata alaturi de tine despre o viata de cuplu. Pentru ca nici o relatie nu se compara cu alta, si ca atare de fiecare data noi reguli se aplica, stabilite impreuna din dragul de a fi impreuna, odata ca niciodata.
Intr-o relatie niciunul nu are dreptate mai mult decat celalalt, trebuie doar ca formele particulare de reflectare a adevarului obiectiv sa aiba aceeasi nuanta de subiectivism. E vorba de o negociere de concepte comune, de “evaluari” ale contextelor relationale dupa parametri stabiliti in comun. Sau filosofic spus, de o qualia comuna a sentimentului de iubire, in care fiecare se simte iubit pe limba sa. Iar celalalt nu poate vorbi limba ta daca nu aveti valori, aspiratii, sensibilitati comune.
Da, contrariile se atrag, insa intr-un final ceea ce v-a atras va va si desparti. Pentru o relatie rezistenta la testul trivialului si a timpului e nevoie de un fond comun, de la inteligenta, la emotie, la constientizare, la aspiratii umane sau divine. Pierde-ti mintile intr-o iubire, dar fa-o cu cap.
