STUDIU: De ce nu trebuie să ne muștruluim copii?

Publicat pe 03.07.2012 la 11:18 Actualizat pe 03.07.2012 la 12:13

copii

Admonestarea sau bătaia aplicată copiilor drept pedeapsă crește riscul tulburărilor mentale ulterioare, arată studii recente. Până la 7% dintre adulții cu tulburări mentale - inclusiv depresie majoră, anxietate și paranoia, au fost supuși pedepselor fizice în copilărie.

Cercetarea nu a inclus copii care au fost maltratați, abuzați sau neglijați în copilărie, vine în sprijinul demersurilor asemănătoare din ultimii ani și demonstrează că pedepsele aplicate în copilărie pot sta la baza unei slabe sănătăți mentale la vârsta adultă, crescând riscul de depresie, gânduri suicidare şi abuz de alcool. Descoperirile sugerează faptul că eliminarea tuturor pedeapselor fizice ar reduce prevalența tulburărilor mentale, au spus cercetătorii.

Admonestarea este des întâlnită

Utilizarea pedepselor fizice la copii este controversată, iar practica este condamnată de către Academia Americană de Pediatrie. Cu toate acestea, aproape 50 la sută din adulții din SUA spun că au experimentat pedeapsa fizică atunci când erau copii.

Realizat în 2004-2005 și făcut public în 2012, pe un eșantion de 34600 de adulți din SUA cu vârsta peste 20 de ani, participanții au fost rugați să răspundă la întrebarea: "când erai mic ai fost împins, apucat, pălmuit sau lovit de către părinţi sau de orice alt adult în casa ta?" Aproximativ 6 la suta dintre participanți au declarat că au experimentat aceste forme de pedepse fizice, uneori, destul de des, sau foarte des în copilărie, fără a se confrunta alte forme de maltratare.

Cei care au experimentat pedepse fizice au șanse cu 59% mai mari de a fi dependenți de alcool, cu 41% mai mari de a suferi de depresie și cu 24% mai mari de a face atacuri de panică, decât cei care nu au trecut prin asemenea experiențe.

Pedepse alternative

Părinţii şi medicii care lucrează cu copii ar trebui să fie conştienţi de această legătură, au spus cercetătorii. Politicile ar trebui să se concentreze pe modalități de reducere a pedepsei fizice, inclusiv furnizarea de informaţii privind strategiile alternative de disciplinare, cum ar fi recompensele pentru comportamentele bune, au spus ei.

Cercetătorii au remarcat că studiul a constatat o asociere, şi nu o legătură cauză-efect. În plus, studiul a fost limitat de faptul că participanţii au fost rugaţi să-şi amintească experienţele din copilărie, care nu pot fi în întregime corecte, deşi studiul sugerează că oamenii își pot aminti evenimentele negative din copilărie mai degrabă decât pe cele pozitive.

Sursa: www.huffingtonpost.com

În articolul STUDIU: De ce nu trebuie să ne muștruluim copii?:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
"Strigoii" bântuie de două nopți un sat din Buzău. Oamenii nu mai dorm de frică: "Se sperie și câinii"
observatornews.ro
"Strigoii" bântuie de două nopți un sat din Buzău. Oamenii nu mai dorm de frică: "Se sperie și câinii"
Cum arată azi Cerasela de la Insula Iubirii! Imagini cu ea în ipostaza de mamă
a1.ro
Cum arată azi Cerasela de la Insula Iubirii! Imagini cu ea în ipostaza de mamă
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
useit.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
as.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
MediCOOL
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Mirela Retegan și fiica ei au dezvăluit cum le-a schimbat Asia Express! Au plecat mamă și fiică și s-au întors prietene
Spynews
Mirela Retegan și fiica ei au dezvăluit cum le-a schimbat Asia Express! Au plecat mamă și fiică și s-au întors prietene
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
DeParinti
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
MediCOOL
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x