Cum slăbeau celebrităţile de altădată, de la lordul Byron la Kafka şi de la Henry James la Rockefeller
Publicat pe 19.02.2014 la 11:56 Actualizat pe 19.02.2014 la 12:01
Obsesia pentru a scăpa de kilogramele în plus este veche de veacuri, iar metodele pentru slăbit au variat de-a lungul timpului, de la cele logice, la cele absurde sau chiar mortale.
Obsesia pentru a scăpa de kilogramele în plus este veche de veacuri, iar metodele pentru slăbit au variat de-a lungul timpului, de la cele logice, la cele absurde sau chiar mortale.
Prima carte în care este prezentată pe larg o dietă este "Arta de a trăi mult", publicată în 1598 de un negustor veneţian pe nume Luigi Cornaro. Corano făcuse abuz de mâncare, de-a lugul vieţii şi se îngrăşase considerabil, lucru care l-a făcut să cadă la pat. Corano a decis să inventeze o dietă care să-i permită să slăbească şi să trăiască mult.
În termenii de azi, s-ar putea spune că dieta consta în restricţii la calorii şi consumul de alimente cu conţinut ridicat de proteine şi conţinut scăzut de carbohidraţi.
Practic, Corano susţinea că mănâncă un singur gălbenuş de ou pe zi, uneori un singur gălbenuş la două zile. Nutriţioniştii de azi ar zice că metoda te-ar putea băga rapid în mormânt, însă Corano a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani.
În secolul 19 erau în vogă pastilele pentru slăbit. Cele "inofensive" erau făcute din săpun sau untură, însă existau şi pastile cu arsenic şi stricnină, care aveau avantajul că iuţeau metabolismul, ducând la scăderi în greutate, dar şi dezavantajul că te puteau ucide.
Moda a continuat şi în secolul 20. În anii 1920, în America, erau la mare căutare pastilele de dinitrofenol, care într-adevăr, produceau o scădere moderată în greutate, dar cauzau şi cancer. Mulţi dintre cei care le-au folosit au şi orbit. Pastilele au fost interzise în 1938.
O metodă preţuită de cei care voiau să slăbească a fost foarte populară în secolul 19 şi a continuat să fie aşa şi în secolul 20. Este vorba de înghiţirea de tenii, paraziţi care se hrănesc cu nutrienţii din intestinul subţire. Metoda le permitea celor aflaţi la "regim" să mănânce fără restricţii, în ideea că o mare parte din hrană avea să fie consumată de tenii.
Când paraziţii ajungeau prea mari, era suficientă o pastilă pentru a-i ucide şi elimina apoi la următorul scaun. Se spune că soprana Maria Callas folosea această metodă.
O altă dietă, inventată de americanul Horace Fletcher, a avut mare succes la începutul secolului 20, fiind adoptată chiar şi de scriitorii Franz Kafka şi Henry James, dar şi de multimilionarul John Rockefeller.
Metoda ţinea de felul în care mâncarea este mestecată, nu de ce anume mâncai. Ideea era ca fiecare aliment să fie mestecat de un anumit număr de ori. Persoana aflată la regim trebuia să înghită doar sucurile rezultate în urma masticaţiei şi să scuipe materia solidă rămasă în gură.
Pentru a demonstra eficacitatea metodei, Fletcher a făcut turnee internaţionale în care îşi prezenta ca probă fecalele. Se spune că acestea ar fi mirosit doar a biscuiţi, ceea ce demonstra că o astfel de alimentaţie este cât se poate de sănătoasă.
