Scepticii spun să nu dai vina pe neurochimie pentru greutatea în exces. E o simplă lipsă de voinţă.

Studiile sunt concludente? Poţi fi dependent de mâncare?

Dieticianul Keri Gans spune că mâncarea nu dă dependenţă. Dr. Neal Barnard spune că mâncarea dă dependenţă.

Oamenii de ştiinţă nu cad de acord, deci nu e de mirare că omul obişnuit e confuz cu privire la acest subiect.

Keri Gans:

Cred că mâncarea nu dă dependenţă din mai multe motive. Ca dietician îmi bazez opiniile pe ştiinţă. Deocamdată studiile sunt neconcludente. Nu sugerează că omul poate fi depedent de mâncare.

Dacă stăm să ne gândim, avem nevoie de mâncare pentru a supravieţui. Cum ai putea fi dependent de ceva decare corpul are nevoie?

Am descoperit lucrând cu sute de oameni, că motivul pentru care mănâncă în exces este unul emoţional.

Dr. Neal Barnard:

Odată ce putem privi în interiorul creierului uman, vedem că zahărul sau ciocolata declanşează eliberarea unor chimicale similare cu opiul în creier. Cunoaşteţi acea euforie dată de exerciţiile fizice. Creierul are în celule nişte opioide care se eliberează când consumi anumite mâncăruri. E de ajuns să te facă să le pofteşti iar şi iar. Nu orice mâncare, dar anumite mâncăruri au acest efect.

Anumite mâncăruri declanşează eliberarea de dopamină, hormonul bunei-dispoziţii.

Am făcut un studiu în care am schimbat dieta oamenilor ca să-i ajutăm cu diabetul. Am trimis probe de sânge la laborator. Jumătate din ei au o genă care-i determină să aibă puţini senzori de dopamină, aşa că mănâncă mâncare pentru a obţine dopamina pe care alţii o au din oficiu.

Nu genele cauzează diabetul, dar cauzează nevoia de mâncare ce cauzează obezitatea şi aceasta diabetul. Asta nu e o problemă minoră.

De ce anumite mâncăruri dau o dependenţă mai mare decât altele? Zahărul şi ciocolata de pildă.

E un medicament pe care-l folosim la Urgenţe pentru supradoză de heroină. Dacă-l foloseşti la cineva care mănâncă în exces ciocolată, persoana ia o înghiţitură şi se linişteşte fiindcă ciocolata nu mai poate afecta senzorii din creier. Nimeni nu s-a dus la un magazin la o oră ciudată ca să cumpere o conopidă. Când suntem furioşi sau ne simţim singuri ori neiubiţi, alegem mâncare proastă. Tocmai am spus-o: când suntem singuri, stresaţi sau furioşi.

Înainte spuneam că cocaina nu dă dependenţă fiindcă oamenii nu aveau simptome de sevraj. Apoi ne-am dat seama că esenţial este repetarea obiceiului la aceeaşi oră din zi şi se alege praful de viaţa persoanei respective. Cu mâncarea este exact la fel. Oamenii simt o nevoie acută să mănânce. Ştiu că n-ar trebui. A folosi cuvântul EU dă forţă. Nu e o scuză. Nimeninu spune: sunt alcoolic, grozav, pot bea din nou. Recunoscând problema, o poţi ataca.

Mlţi vor spune că e dincauza copilăriei triste, că se simt singuri, că e o disfuncţie. E o greşeală să susţii că oricine are tulburări de alimentaţie e cumva disfuncţional sau cu probeleme psihologice. Poţi avea nervi de oţel şi o educaţie perfectă, dar mâncare să aibă destulă forţă chimică încât să te facă dependent.

Keri Gans:

Emoţiile fac oamenii să mănânce în exces. Vorbim despre zahăr. Pentru mulţi oameni trezeşte amintiri calde din copilărie. Nu li se dădeau legume când luau o notă mare. Au amintiri plăcute cu bunica lor făcând piure... crescând nu au învăţat alte comportamente pentru a se simţi mai bine, aşa că folosesc mâncarea drept surogat.

Când eşti la dietă şi ai nişte interdicţii culinare, în mintea ta apare ideea de PRIVARE! Senzaţia că-ţi lipseşte ceva duce la supraalimentaţie. Am văzut asta în repetate rânduri. Trebuie să înveţi cum să mănânci unele din mâncărurile astea. Unele din mâncărurile despre care crezi că dau dependenţă de fapt nu dau şi poate că tu nu ştii cum să le mănânci. Ai preferat poate să alegi o variantă de tipul totul sau nimic. Trebuie să lucrezi cu un dietician pentru partea de mâncare şi cu un terapeut ca să rezolve aspectul emoţional. Şi asta va face o mare diferenţă!