Sase moduri in care poti lupta cu gripa

Publicat pe 15.12.2010 la 17:46 Actualizat pe 15.12.2010 la 18:11

Spalatul pe maini cu apa si sapun si evitarea colectivitatilor sunt doua dintre masurile care trebuie luate pentru a tine la distanta virusurile gripale. Medicii de la Mayo Clinic din Statele Unite au pregatit o lista cu sfaturi de care trebuie sa tineti cont daca vreti sa scapati de gripa.

1. Folositi mereu servetele dezinfectante!

Cadrele medicale, care sunt in linia intai in ceea ce priveste riscul de boala, trebuie sa se protejeze mai mult decat alte persoane de gripa. De aceea, desi majoritatea se vaccineaza, cadrele medicale apeleaza si la alte metode de a nu se contamina cu virusul gripal: evita sa atinga orice obiect posibil a fi „virusat” (virusurile pot supravietui aproximativ 24 de ore pe obiecte netede si cateva ore pe cele poroase). Astfel, multi medici si asistente deschid usile cu cotul sau cu orice alta parte a bratului, dar nu cu mana, sau apasa butonul liftului cu articulatiile degetelor.

Ganditi-va ca orice suprafata de uz comun este atinsa de mii si mii de maini. Spre exemplu, manerele cosurilor de cumparaturi sunt pline de milioane de germeni aducatori de boli. Un alt loc propice pentru dezvoltarea germenilor este telefonul mobil. Astfel, ar fi perfect ca din cand in cand sa il curatati.

Si daca, de obicei, nu atingeti capacele scaunelor de toaleta, din pacate, nu acordati aceeasi atentie cartilor imprumutate, clantelor si manerelor valizelor sau chiar spatarelor scaunelor de acasa sau din mijloacele de transport in comun. Asta in conditiile in care capacele de toaleta sunt spalate destul de frecvent, pe cand manerele sau spatarele... aproape niciodata. Ce sa mai spunem despre carti! Pentru a fi siguri ca nu va imbolnaviti, purtati mereu in geanta servetele umede dezinfectante pe care nu ezitati sa le folositi. Pline de microbi pot fi si jucariile din dotarea gradinitelor. De aceea, folositi apa calda si sapun sau un dezinfectant pentru a curata toate suprafetele din casa, inclusiv jucariile, blaturile de la mobila si clantele. Daca sunt din plus, jucariile vor fi spalate.

2. Nu va atingeti fata cu mainile!

Cea mai mare parte dintre cele 200 de virusuri ce pot cauza raceli sau gripa sunt rinovirusuri (localizate la nivelul mucoasei nazale). Astfel, daca microbii ajung in nas sau in apropierea narilor sunt aspirati, boala se declanseaza. De aceea, in perioada in care s-a anuntat epidemie de gripa, nu introduceti mana in nas si nu atingeti zona din jurul acestuia.

Majoritatea oamenilor nu isi dau seama ca ochii comunica cu nasul prin canalul lacrimal. De aceea, medicii avertizeaza ca este mai usor sa va imbolnaviti de gripa daca atingeti un pahar al unei persoane bolnave si apoi duceti mana la ochi decat daca beti din paharul respectiv. Prin urmare, veti reduce riscul de boala daca nu va veti mai atinge nasul si ochii cu mainile.

3. Feriti-va de stranuturi!

In cazul in care vedeti ca cineva din preajma se pregateste sa stranute, ocoliti-l! Daca acest lucru nu e posibil, rugati-va ca persoana respectiva sa stie sa stranute. Pentru ca si acest lucru este important! Astfel, conform reglementarilor Crucii Rosii si ale Centrului pentru Controlul Bolilor, o persoana trebuie sa stranute fie intr-un servetel de hartie, fie indoiti bratul din cot si stranutati in scobitura formata.

4. Dormiti pe saturate!

Bolnavii de gripa trebuie sa se odihneasca mai mult decat de obicei. De ce? Pentru ca somnul creste imunitatea organismului, care, astfel poate lupta mai eficient cu raceala. Un studiu realizat in 2009 la Universitatea Carnegie Mellon din SUA a aratat ca persoanele care dormeau cel mult sapte ore pe noapte se imbolnaveau de gripa mai repede decat persoanele care se odihneau cel putin opt ore. Cercetatorii nu stiu exact cum reuseste somnul sa lupte cu raceala, insa cred ca odihna suficienta intareste sistemul imunitar si organismul isi sporeste capacitatea de a elimina virusurile.

5. Hidratati-va!

„Beti ceaiuri, apa sau orice alte lichide!” Asa suna recomandarile medicilor de familie in cazul in care ati contractat deja un virus gripal. Specialistii de la Mayo Clinic afirma ca lichidele ajuta la fluidizarea mucusului, contribuind la atenuarea simptomelor, mai ales la scaderea febrei. De aceea, pentru a lupta cu germenii, aveti grija sa fiti permanent hidratat si sa beti patru-opt pahare cu apa pe zi. Din acelasi motiv, multi medici recomanda utilizarea de spray-uri nazale saline la primul semn de raceala. De altfel, utilizarea acestor spray-uri s-a dovedit eficienta in eradicarea virusurilor, intrucat stimuleaza sistemul imunitar al organismului. O membrana nazala uscata din cauza aerului rece al iernii este mult mai apta de a gazdui germeni. Puteti preveni acest pericol si daca veti bea ceaiuri din plante si daca veti inhala aburii acestor infuzii.

6. Vitamina D!

Cei mai multi oameni se pregatesc pentru sezonul rece inghitind flacoane de vitamine si suplimente alimentare. Din pacate, pentru multi, efortul este inutil. S-a dovedit in timp ca substanta care are cel mai mare efect este vitamina D. Numeroase studii au aratat ca un nivel scazut al acestei vitamine este asociat cu un risc sporit de infectii. Cum puteti obtine cantitati suficiente de vitamina D? Stati in aer liber cel putin un sfert de ora in fiecare zi, mai ales in sezonul rece. Doza de vitamina D obtinuta in acest fel poate fi completata cu suplimente alimentare. Nu va faceti griji ca veti depasi doza zilnica recomandata de vitamina D. Spre deosebire de alte vitamine, in acest caz excesul nu dauneaza.

Citeste si Jurnalul National!

sursa foto: hepta.ro

În articolul Sase moduri in care poti lupta cu gripa:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
observatornews.ro
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
a1.ro
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
useit.ro
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Francesca Sarao de la Insula iubirii spune câte kilograme a slăbit, după ce a devenit mamă. A născut în urmă cu o lună
Spynews
Francesca Sarao de la Insula iubirii spune câte kilograme a slăbit, după ce a devenit mamă. A născut în urmă cu o lună
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
MediCOOL
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x