Denis Hanganu, Oana Cârmaciu și Daniel Nuță sunt protagoniștii serialului Sacrificiul

Publicat pe 06.06.2019 la 15:35 Actualizat pe 06.06.2019 la 15:48

Denis Hanganu, Oana Cârmaciu și Daniel Nuță sunt trei tineri actori ce vor da viață protagoniștilor serialului Sacrificiul, produs de Ruxandra Ion și difuzat începând din această toamnă la Antena 1. Cu un aer fresh, cei trei promit sa spunã o poveste care va cuceri publicul încă de la prima difuzare.

Denis Hanganu, Oana Cârmaciu și Daniel Nuță sunt trei tineri actori ce vor da viață protagoniștilor serialului Sacrificiul, produs de Ruxandra Ion și difuzat începând din această toamnă la Antena 1. Cu un aer fresh, cei trei promit sa spună o poveste care va cuceri publicul încă de la prima difuzare.

Din distribuția serialului mai fac parte: Mihai Gruia Sandu, Claudiu Istodor, Oana Zăvoranu, Dorian Popa, Gabi Ciocan, Damian Drăghici, Cristi Iacob, Julia Marcan și Tudor Roșu.

Absolventă a U.N.A.T.C., Oana Cârmaciu nu este la prima întâlnire cu platourile de filmare. A făcut parte din distribuţia producţiilor „Umbre”, „Tudo” si „Atletico Textila”. De asemenea, ea este personajul principal din ultimele videoclipuri ale lui Carla’s Dreams.

Ioana, personajul căruia îi dau viață este o fată bună, sufletistă, educată și muncitoare. Este tenace, săritoare și se oferă de fiecare dată să ajute pe toată lumea. În urma a trei zile de casting am aflat că voi interpreta acest rol. Chiar dacă am mai jucat în alte producții, este primul serial de acest gen și sunt bucuroasă că voi face parte din această poveste. Am avut mari emoții în prima zi de filmare însă echipa a fost lângă mine de fiecare dată și am reușit să scap de ele destul de repede”, a povestit aceasta.

Alături de ea în această poveste va fi și Denis Hanganu, de asemenea absolvent al U.N.A.T.C., care în ciuda vârstei fragede a jucat deja în numeroase spectacole de teatru, dar şi în filme. Denis a făcut parte din distribuţia spectacolelor de teatru: „No man’s land”, „Referinţele la Dali mă excită”, „Înșir-te mărgărite”, „Visul unei nopţi de vară”, „Incendii”, „Pasărea Albastră”, „O zi de vară” sau „Instalaţie Umană” şi a avut roluri principale în scurtmetrajele „O despărţire” și „Marea cu Sarea”, dar și roluri episodice în producţii precum „Deschide ochii” și „Umbre”. Proiectul Sacrificiul, de la Antena 1 reprezintă debutul său în televiziune.

Am fost bucuros și dornic de lucru la aflarea veștii că eu am fost cel selectat pentru rolul lui Andrei. În prezent lucrăm cu spor, filmăm și, la rându-mi sunt optimist și curios de cum o să decurgă lucrurile. Desigur că am emoții fiind la începutul proiectului, însă le consider constructive. Serialul Sacrificiul este primul meu proiect tv, dar și primul rol de protagonist și sunt extrem de entuziast. Despre Andrei vă pot spune că e un tip foarte chipeș, inteligent, cuceritor și ca orice tânăr la vârsta lui, greșește. Rămâne de văzut dacă va învăța sau nu din greșelile pe care le face”, a declarat Denis Hanganu.

Daniel Nuță, de asemenea absolvent al U.N.A.T.C., a jucat de-a lungul timpului în numeroase piese de teatru precum „Încurcătură la nivel înalt”, „Câinele Grădinarului”, „Las că ştim noi”, „Shakespeare by Night” sau Othello, dar şi în ultimele videoclipuri lansare de Carla’s Dreams. În serialul Sacrificiul actorul îi va da viață lui Robert.

În urma probelor la casting pot spune că rolul meu a fost cadoul de Crăciun al anului trecut pe care l-am primit din partea doamnei Ruxandra Ion. Evident m-am bucurat mai ales că ador personajele care au un mesaj de transmis prin metode mai puțin facile. Robert Câmpeanu este un medic cardiolog, workaholic, familist convins și un “rebel cu cauză”, aș spune eu în comparație cu James Dean în rolul lui Jim Stark. În timpul repetițiilor am propus câteva idei, au fost acceptate, una dintre ele fiind ca Robert să conducă un motor pe care atât în serial cât și în viața de zi cu zi îl conduc de ceva timp și pe care îl veți vedea curând. Mai multe surprize, din toamnă, doar pe Antena 1”.

Ruxandra Ion este încrezătoare în tânăra generație de actori și de potențialul pe care cei trei l-au dovedit atât la casting, cât și în timpul primelor zile de filmare.

Oana, Denis și Daniel sunt niște tineri extrem de talentați, care ne oferă zilnic pe platourile de filmare energie și bună dispoziție. Am încredere că personajele lor vor ajunge la sufletul publicului și vor contura povestea cât se poate de bine”, a declarat Ruxandra Ion.

Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

În articolul

Denis Hanganu, Oana Cârmaciu și Daniel Nuță sunt protagoniștii serialului Sacrificiul

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"Nu te mai satură Dumnezeu! Te ia dracu!". Copilă de 13 ani, călcată în picioare de două adolescente, în Roman. Martorii, amuzați copios
a1.ro
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
HelloTaste.ro
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Catine
Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri
useit.ro
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
as.ro
Care este singurul „moment de desfătare” al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul: „Asta e rutina!”
MediCOOL
Hernia inghinală. Ce este, cauze, simptome și tratament
Spynews
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
DeParinti
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi utile pentru orice părinte
MediCOOL
Băuturi bogate în potasiu. Cum îți pot completa dieta
HelloTaste
Pască pufoasă fără aluat. Cea mai simplă rețetă pentru Paște
x