• LUNI, 13 MARTIE 2017

    Cum să te tunzi în funcție de forma feței. Ce trebuie să știi atunci când vrei să faci o schimbare de LOOK

     huff.ro

    În cazul în care nu mai ştii cum să te tunzi, cea mai bună soluţie este să adopţi o tunsoare care să ţi se potrivească. Sfatul specialistului este să te tunzi în funcţie de forma feţei.

    Orice persoană care ajunge la salonul hairstylistului vrea în primul rând o coafură care să se aranjeze ușor și, bineînțeles, care să i se potrivească.

    Specialiștii ne atrag atenția asupra faptului că tunsoarea diferă de la persoană la persoană și asta pentru că o mare importanță o are forma feței.

    Așadar, primul pas este să stabilești categoria în care te încadrezi, căci există șapte fizionomii ale feței, iar apoi să te gândești la transformarea podoabei capilare.

    Află mai multe din materialul video de mai sus! 

    COMENTARII

    TOP coafuri rapide pe care le poti realiza DOAR cu un uscator de par

    acum 25 zile

    Noi iti oferim 5 idei de coafuri lejere pe care poti obtine acasa, DOAR folosind un uscator de par!

    5 greșeli frecvente pe care femeile le fac cu parfumul

    acum 47 zile

    Așa cum un studiu realizat de Monell Chemical Senses Center arată, atunci când alegi un parfum de calitate, persoanele din jurul tău te consideră mai atractivă.

    5 beneficii dovedite științific ale uleiului de cocos

    acum 82 zile

    Deși uleiul de cocos conține foarte multe grăsimi saturate, studiile au demonstrat faptul că aceste grăsimi nu sunt nocive, ci au beneficii importante pentru sănătatea noastră, după cum vom vedea în cele ce urmează.

    Top 3 măști pe bază de ulei de cocos pentru un păr ca la salon

    acum 82 zile

    Uleiul de cocos poate fi utillizat în mai multe moduri, datorită multiplelor beneficii pe care le are. Încă din timpurile străvechi, uleiul de cocos era folosit în bucătărie dar și în medicina tradițională, pentru că are grijă de sănătatea și de frumusețea...

    Uleiul de ricin și beneficiile sale

    acum 86 zile

    Dacă nu ați încercat niciodată uleiul de ricin, acum este momentul să aflați toate beneficiile acestuia, atât din punctul de vedere al frumuseții, cât și din punctul de vedere al sănătății.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    PoveștiCOOL
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit&Co! Sâmbătă și duminică, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »