• MIERCURI, 27 IUNIE 2018

    De ce machiajul tău nu arată ca în reviste. 5 greșeli de make up pe care le faci

     Atunci când Selena Gomez a văzut fotografiile cu ea la Met Gala și machiajul dezastruos pe care l-a avut, a postat pe Instagram un clip în care fugea să se ascundă. Chipul cântăreței fusese încărcat de un fond de ten prea închis la culoare, excesiv de mult bronzer, un ruj prea deschis la culoare și un fard de ochi complet nepotrivit. Iar Gomez nu este singura vedetă care a apărut pe covorul roșu cu un machiaj eșuat. Iată care sunt greșelile de make up care îți pot strica look-ul și pe care le comitem uneori fără să ne dăm seama:

    Ți-ai conturat tenul, dar ai uitat să îmbini nuanțele

    Tehnica de contouring este extrem de populară acum în materie de machiaj, fiind utilă pentru a-ți proporționa optic trăsăturile, a-ți scoate atuurile în evidență și a estompa acele trăsături de care nu te simți mândră. Însă una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face când îți conturezi chipul este să nu îmbini culorile corect. Dacă la o simplă aplicare a fondului de ten poți folosi un burețel sau chiar degetele pentru a-l întinde, pentru contouring ai nevoie de un set profesionist de pensule de machiaj, care să te ajute să uniformizezi nuanțele în mod natural și să dai un aspect mat și omogen machiajului tău. După cum vezi, există acum în magazine o gamă variată de pensule cu ajutorul cărora poți obține rezultate asemănătoare cu cele ale make up artiștilor profesioniști.

    Fondul tău de ten nu se potrivește culorii pielii tale

    Atunci când ți-ai ales corect fondul de ten, linia de demarcație dintre față și gât ar trebui să fie invizibilă. Un fond de ten într-o nuanță prea deschisă te va face să arăți palidă, în timp ce un fond de ten prea închis te poate face să arăți ca și când ai fi stat o zi la solar, însă numai cu capul în aparat. Nuanța acestui produs trebuie să se confunde cu pielea, așa că trebuie să ai suficientă răbdare pentru a testa mai mule culori sau branduri, până când îl găsești pe acela care să ți se potrivească perfect.

    Nuanța concealerului este prea deschisă

    Chiar dacă vrei să îți ascunzi cearcănele și ai senzația că ar trebui să folosești un concealer foarte deschis la culoare, acesta poate avea fix efectul advers, adică poate atrage atenția în această zonă, creând un contrast puternic între zona de sub ochi și restul feței. Un concealer bine ales îți va estompa cearcănele și va ilumina zona de sub ochi, dar se va contopi natural cu nuanța fondului de ten și va fi invizibil.

    Folosești gene false prea mari

    Adeseori, scopul genelor false este prost înțeles, iar acestea sunt folosite greșit. De exemplu, genele false voluminoase sunt rezervate mai degrabă vedetelor sau unor evenimente în cadrul cărora trebuie să te costumezi, ele nefiind recomandate pentru a fi utilizate zilnic. De asemenea, genele false se poartă mai degrabă seara, când vrei să îți scoți ochii în evidență. În plus, ele nu se aplică la dimensiunile la care le-ai cumpărat, ci trebuie scurtate și ajustate pe proporția chipului tău înainte, pentru a evita aspectul ridicol pe care ți-l pot da niște gene vizibil false și mult prea mari.

    Nu îți hidratezi pielea înainte

    Machiajul aplicat pe o piele deshidratată se va strânge, va avea un aspect prăfuit, nicidecum natural, și va lăsa impresia că este mult prea strident. De aceea, înainte să te machiezi, ar trebui să îți creezi un ritual din care să nu lipsească nici curățarea, tonifierea sau hidratarea intensivă a tenului. În plus, pentru ca machiajul să nu se întindă și să reziste mai mult timp intact, poți aplica un primer translucid, care să îți ilumineze chipul și să îți pună machiajul în valoare. Nu uita să păstrezi mereu în geantă o pudră matifiantă, mai ales dacă ai un ten gras și nu îți place să îți lucească pielea după câteva ore.

    Care este cea mai mare greșeală de make up pe care ai făcut-o până acum? Ce ai învățat din ea?

    Sursă foto: Instagram/Selena Gomez

    COMENTARII

    Top 8 cele mai renumite parfumuri din lume, pe care ți le poți permite și tu

    acum 30 zile

    Dacă ești în căutarea unui parfum nou, iată câteva dintre cele mai renumite branduri din lume și cele mai vândute parfumuri ale anului 2018, pe care le poți găsi la prețuri accesibile.

    Ce spun ridurile de pe față despre sănătatea ta?

    acum 30 zile

    Iată care pot fi câteva dintre cauzele îmbătrânirii premature ale pielii.

    6 sfaturi practice pentru a te machia ca Rihanna

    acum 39 zile

    Vedeta povestește că pasiunea ei pentru machiaj a început de mică, de când o urmărea pe mama ei cum se dădea cu ruj. Cu siguranță ai observat ce bine arată mereu machiajul și pielea ei și ți-ai dorit să arăți exact ca ea. Mai jos, te învățăm exact cum să faci asta.

    Luptă împotriva îmbătrânirii tenului cu noua gamă ACM: Duolys

    acum 45 zile

    Tenul trebuie îngrijit şi întreţinut la orice vârstă, însă de la 30 de ani începem să observăm mici semne de îmbătrânire, riduri de expresie, pete cauzate de soare.

    Toamna se numara... cele mai noi trenduri in machiaj!

    acum 67 zile

    In acest sezon, tendintele de frumusete sunt variate, pentru ca tu sa dai frau liber imaginatiei, fara teama ca vei da gres cu stilul tau original. Iar pentru ca machiajul este cartea ta de vizita, iata care sunt cele mai noi trenduri de care sa tii cont!

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »