• LUNI, 12 MARTIE 2018

    Smiley, la Happy Channel: ”Cele mai frumoase momente au fost acelea care te-au încercat”

     ”PoveștiCOOL”, emisiune difuzată de postul Happy Channel, sâmbăta și duminica, de la 15.30, ți-l aduce pe Smiley, într-un interviu de excepție. Echipa Happy a participat la unul dintre spectacolele artistului și a realizat un interviu de excepție cu acesta. Întrebat care a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața sa, în ultimii 10 ani, Smiley a răspuns sincer:

    Cele mai frumoase momente au fost acelea care te-au încercat. Știi cum e? După 10 ani, dacă stai și privești în urmă, îți aduci aminte de momentele grele. Îți aduci aminte și de cele frumoase. Dar viitorul poate să schimbe ce ai simțit în trecut. În general, ne aducem aminte de cele mai grele momente cu umor. Mi-aduc aminte de toți oamenii cu care am lucrat, care au avut încredere în mine, care mi-au întins o mână de ajutor. Toate momentele pe care le trăim fac parte din viață și trebuie să învățăm din ele”.

    Care este cel mai de suflet poiect al său, cum reușete să împace viața personală cu cea profesională, cum arată o zi obișnuită din viața lui, ce înseamnă fericirea pentru el, poți afla din clipul alăturat.  

    COMENTARII

    "Capcanele dietelor". Despre adevărul din spatele kilogramelor în plus

    acum 6 ore

    Despre cartea ”Capcanele dietelor”, despre cum putem adopta un stil de viață ce ne va permite să nu pierdem ”lupta” cu kilogramele, în clipul de mai jos.

    ”Carnea de porc a rămas cea mai «curată», nu este plină de tot felul de hormoni”, spune un medic nutriționist, la ”CulTOUR”

    acum 7 ore

    La emisiunea „CulTOUR” (difuzată de Happy Channel zilnic, de la ora 17.30), medicul nutiționist Laura Ene a spus care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm, dacă vrem să adoptăm un stil de viață sănătos.

    Descoperă secretele unui machiaj perfect. AZI, la emisiunea ”CulTOUR”, la Happy Channel

    acum 9 ore

    Descoperă secretele unui machiaj perfect, indiferent de ocazie. AZI, la emisiunea ”CulTOUR”.

    Actorii și regizorul „The Nun” fac dezvăluri despre locurile din România, unde s-a filmat această peliculă horror

    acum 12 ore

    La emisiunea „CulTOUR” (difuzată zilnic de postul Happy Channel, de la ora 17.30), Irina Margareta Nistor a vorbit despre această peliculă cu producatorul Cristi Bostănescu. Cum a fost la filmări, aflați și de la regizorul și actorii care au jucat în această peliculă.

    Andreas Petrescu, dezvăluiri din viața de familie: „Niciodată nu ne contrazicem în fața copilului”

    acum 1 zile

    Vă invităm să îl cunoașteți mai bine pe Andreas Petrescu, ”vocea” postului Happy Channel. La emisiunea ”CulTOUR”, difuzată zilnic, de la ora 17.30, de postul Happy Channel, Andreas ne-a prezentat frumoasa lui familie: soția, Augusta, și pe fiul lor, Luca.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »