• SAMBATA, 12 AUGUST 2017

    FECIOARĂ: Dacă la începutul anului, ai avut parte de experiențe amoroase memorabile, în a doua jumătate a lui 2017 vei deveni conștient de cine ești și ce poți

     Pe 23 august începe Zodia Fecioarei, care se termină pe 22 septembrie.

    Cunoscute pentru dorința permanentă de perfecțiune și stabilitate, fecioarele vor avea în perioada următoare timp să devină conștiente de cine sunt și ce pot. Vor crea mai ușor prosperitate pentru ele, fiind mai deschise către oportunitățile noi, dar și către alianțe inedite.

    Dacă ai de rezolvat o chestiune locativă, de clarificat situația unui imobil, de împărțit ceva cu cineva din familie sau pur și simplu de achiziționat un bun imobiliar, în 2017 ai toate șansele să închei genul acesta de etape stresante cu ajutorul unor soluții viabile, inspirate, informează Astro Cafe.

    Unii nativi pot, în sfârșit, să găsească locul potrivit în care să se mute, sau pot face o tranzacție bună, sau își lămuresc niște lucruri în familie. Dacă urmărești să obții un credit sau un alt gen de sprijin pentru demersuri de acest gen, în acest an poți rezolva.

    Mai există și posibilitatea să te muți singur/ă, mai cu seamă dacă ai stat cu părinții.

    Ultimele 3 luni ale anului sunt excelente pentru comunicare, studiu, deplasări, activități didactice sau oratorice, scris, lucru cu actele, negocieri.

    COMENTARII

    Horoscopul zilei. PEȘTI: unele relații se vor rupe

    acum 13 ore

    Iata ce au pregatit astrele pentru zodia ta.

    Horoscopul zilnic. BERBEC: Parteneriatele vechi se pot destrăma defintiv

    acum 1 zile

    Iata care zunt previziunile astrale pentru zodia ta.

    Horoscopul de weekend. RAC: ferește-te de cheltuieli

    acum 4 zile

    Predictiile astrale pentru weekendul 14-15 octombrie, pentru fiecare zidie in parte.

    Horoscopul zilei. SCORPION: se poate ivi o întâlnire importantă

    acum 4 zile

    Iata ce au rezervat astrele pentru fiecare zodie in parte pentru azi, 13 octombrie.

    Horoscop. SĂGETĂTOR: Verifică atent ce anume ai de cheltuit

    acum 6 zile

    Iata ce au pregatit astrele pentru ziua de joi, 12 otombrie.

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele / în fiecare luni și marți de la ora 19:00
    Citește mai departe »

    ISERIAL

    O grămadă de caramele - episodul 8

    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »