HOROSCOP 30 martie - LEU: O zi extrem de solicitantă în plan profesional

Publicat pe 30.03.2017 la 08:44 Actualizat pe 30.03.2017 la 08:59

Principalele previziuni ale zilei!

Specialiștii au realizat principalele previziuni astrale pentru ziua de 30 martie. Află din materialul următor cum îți va merge astăzi!

Berbec
La îndemnurile unui prieten sau unei persoane din anturajul profesional este posibil să cheltuiești sume importante de bani. Indiferent de scopul acestor cheltuieli ar fi bine să stai de vorba înainte, tu cu ține și abia pe urmă să le accepți. Fie că dai bani pentru alții, fie pentru cele necesare ție personal, nemulțumiri interioare tot apăr, pentru că există într-adevăr o mare vulnerabilizare pe segmentul financiar din domeniul muncii pe care o desfășori.

Taur

Ai vrea să faci astăzi totul numai cum vrei tu și mai ales numai ce vrei tu. Astfel că din partea figurilor autoritare din viață ta, atât cele din planul personal – familia, cât și cele din planul profesional – șeful, vei primi tot soiul de contre. Fii prudent și organizează-ți programul în așa fel încât să mulțumești pe toată lumea. Ai suficiențe resurse să te ocupi și de ține personal și de îndatoririle profesionale sau domestice care îți revin.

Gemeni

Este o zi în care cel mai bine te simți departe de zgomotul cotidian și de compania celorlalți. Totuși va trebui să faci față unei serii întregi de activități, mai ales unele care implică efort mental. Fii prudent și dozează-ți eforturile! Chiar ai nevoie de odihnă, relaxare și plimbări ușoare în aer liber. Gestionarea oricăror situații depinde numai de ține. Ai resurse suficiențe pentru a depăși totul cu bine. Secretul constă în a avea mai multă încredere în ține.

Rac

Provocările zilei vin din partea prietenilor și a susținătorilor din anturajul socio-profesional. Într-un fel sau altul, dezbaterile roiesc în preajmă banilor și bunurilor folosite sau adminstrate în comun cu aceste persoane. Desprinde-te de persoanele care te necăjesc, dar în același timp reține reproșurile sau spusele lor. Printre rânduri vei găsi informații bune, chiar dacă unele îți displac deocamdată. Realitatea obiectivă îți poate fi arătata foarte ușor de alții.

Leu
Ești foarte solicitat în plan profesional, mai ales de către persoane cu funcție. Tu la rândul tău îți poți exercită autoritatea asupra colegilor, mai mult sau mai puțin corect. Fii prudent și evită discuțiile contradictorii! Mulți prieteni sau chiar persoane din segmentul muncii te susțin și te ajută necondiționat în tot ce ai de făcut. Spre seară îți vei găsi liniștea, dar și povețe minunate acasă, alături de membrii familiei.

Fecioară
Ai avea succes în planificarea unor călătorii de agrement sau în scop profesional. Pe de altă parte, gândurile îți sunt atrase și de modalități noi de a obține competențe profesionale deosebite, necesare la locul de muncă. Dacă ai de susținut examene, probe sau interviuri, alege-ți cu grijă vorbele. Dinspre segmentul prietenilor și al colegilor de muncă îți vin ajutoare substanțiale, pe care ar trebui să le folosești cu respect.

Citește aici continuarea!

În articolul

HOROSCOP 30 martie - LEU: O zi extrem de solicitantă în plan profesional

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
a1.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
HelloTaste.ro
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Catine
Ruladă din piept de pui cu ouă fierte. Rețetă de aperitiv festiv
useit.ro
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum
as.ro
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
MediCOOL
Semnele de pe buze care pot indica boli. Cum le identifici
Spynews
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și locuiește la țară / FOTO
DeParinti
Ce ar trebui să știi despre dopul gelatinos dacă ești însărcinată: ce este, ce rol are și când se elimină
MediCOOL
Metode pentru a-ți menține silueta. Cum poți arăta impecabil fără a depune prea multe eforturi
HelloTaste
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți
x