• JOI, 06 APRILIE 2017

    HOROSCOP 6 aprilie - RAC: Câștigi astăzi niște bani, bunuri sau favoruri

    Specialiștii au realizat principalele previziuni astrale pentru ziua de 6 aprilie. Află din materialul următor cum îți va merge!

    Berbec
    Starea lucrurilor la capitolul amoros te pune pe gânduri. Pe de o parte este vorba de relația cu persoană iuibta, iar pe de altă parte despre relația cu copiii sau cu generațiile mai tinere decât ține. Există atracție, farmec, mister, dorință de a colabora, însă când te apropii de aceste persoane parcă într-un anume fel te resping sau îți răspund cu totul altfel decât ai preconizat tu. Cel mai bine ar fi să iubești de la distanță, necondiționat și să zâmbești la mofturile celorlalți.

    Taur

    Acasă în familie este nevoie să fii un sprijin de nădejde. Ideile tale, felul în care vezi tu mersul lucrurilor în viață cotidiană îi poate ajută foarte mult pe cei dragi în rezolvarea problemelor personale. Tentația de a te afundă în sarcinile de lucru de la serviciu este păguboasă, de aceea fii prudent și echilibrează activitățile zilei cărora le acorzi efort. Ai avea mare succes la curățenii generale, alcătuirea planurilor de reparații sau în achiziționarea obiectelor patrimoniale.

    Gemeni
    Mentalul este confuz și de aici și felul în care te exprimi poate fi criticat de către persoanele din preajmă ta. Mai ales la serviciu sau dacă trebuie să rezolvi chestiuni cu ajutorul unor persoane oficiale este bine să fii precaut și să ceri ajutor suplimentar de la cei dragi. Te-ar liniști mult și bine o lectură spirituală, un dialog cu o persoană erudita, o vizită într-o expoziție de artă sau o plimbare ușoară în aer liber.

    Rac
    Câștigi astăzi niște bani, bunuri sau favoruri în urmă desfășurării unei activități profesionale, mai mult sau mai puțin corecte. Tentația câștigurilor rapide, mari, pe căi mai puțin obișnuite este bine să o controlezi, pentru că sunt șanse să plătești daune cât nu face. Mulțumește-te cu strictul necesar. Privind atent la viață ta vei constată că ai de fapt exact ceea și cât îți trebuie. Spre seară, invită-i pe cei dragi la o ieșire în oraș și plătește tu consumația.

    Leu
    Senzația că se petrec tot soiul de evenimente care te depășesc este profundă și persistă întreagă zi. Orice și oricine te poate obosi, pentru că ești sensibil și interacționezi ușor cu stările și emoțiile celor din jur. Ferește-te de aglomerații, de oameni care plâng pe umărul tău și de treburi care te solicita mult fizic și mental. Găsești sprijin minunat la colegii de serviciu. Ai nevoie de odihnă, detașare și o plimbare pe malul unei ape.

    Fecioară
    Chiar dacă energia ta vitală este la cote joase, organizându-ți atent treburile zilei, te vei descurcă foarte bine. Totul este să eviți spațiile aglomerate și discuțiile de anevergura. Rezervă-ți momente pentru a contemplă frumusețea vieții. Plimbările în aer liber, meditațiile în locuri sfinte sau o conversație cu cineva drag îți sunt mare folos. Se pot accentuă unele afecțiuni, de aceea ai nevoie de ceva mai multă îngrijire personală.

    Citește aici continuarea!

    COMENTARII

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    A1.ro
    Observator.TV
    SpyNews
    AntenaStars.ro