• DUMINICA, 03 DECEMBRIE 2017

    Ultima misiune a zodiilor pentru 2017! Iată ce mai au de făcut pentru a încheia anul conform cerințelor Universului

     estisuperba.ro

     Anul 2017 se apropie de final, dar cu siguranță sunt lucruri pe care ți le-ai propus la finele lui 2-16, însă nu ai reușit să le îndeplinești nici până acum.

    Ceasul bate, 2018 se apropie. Astrele ne aduc aminte că mai avem o misiune înainte de a trece în noul an, misiune pe care trebuie să o realizăm.

    Care este misiunea ta în funcție de zodie!

    BERBEC:

    Acești nativi trebuie să plece într-o aventură, oricât de scurtă ar fi durate ei. Fie că este vorba despre o călătorie , fie că va apărea o nouă dragoste în viața acestor nativi, unul dintre aceste două lucruri le va aduce acestor nativi ceea ce le-a lipsit.

    TAUR:

    Până la sfârșitul anului 2017, acești nativi trebuie să facă un efort și să lase lucrurile în voia sorții. Dacă vor reuși să facă acest lucru, trebuie să reușească să nu-și mai controleze atât de mult partenerul de viață.

    GEMENI:

    Acești nativi vor fi nevoiți să se confrunte cu toate sentimentele negative pe care le-au tot ascuns în anul 2017. Aceste sentimente trebuie să nu mai existe și să dispară definitiv din inima lor.

    RAC:

    Nu este niciodată prea târziu pentru acești nativi să învețe să se detașeze de oamenii din viața lor care nu le merită dragostea. Până la sfârșitul anului ar trebui să lase în urmă durerea acumulată și să meargă mai departe cu capul sus.

    LEU:

    Acești nativi ar trebui să fie mult ma atenți la persoanele din jurul lor pentru că tind să nu îi ia în calcul. Leii ar trebui să fie în primul rând atenți la persoana iubită și la dorințele acesteia.

    FECIOARĂ:

    Nativii născuți sub acest semn zodiacal trebui să fie mai direcți și să nu-și mai ascundă adevăratele sentimente. Până când 2017 se termină trebuie să nu mai aibă nimic pe suflet.

    BALANȚĂ:

    Balanțele trebuie să aibă mai multă grijă de ele. Dacă pe tot parcursul anului 2017 au avut grijă de alții și nu s-au gândit deloc la ei, dacă au muncit din greu și au făcut sacrificii să fie totul bine, acum a venit timpul să se gândească doar la ei.

    SCORPION:

    Acești nativi ar trebui să se concentreze pe ce au de făcut și să nu se mai uite la unii și la alții. Nu trebui să se mai uite la ce fac alții, ci să își vadă de treaba lor. Așa vor avea și rezultatele dorite.

    SĂGETĂTOR:

    Misiunea acestor nativi este să preia controlul asupra situațiilor care nu le convin și care nu sunt deloc favorabile. Doar așa vor reuși să treacă mai repede peste ele.

    CAPRICORN:

    Tot anul, acești nativ au muncit din greu și acum, la sfârșitul anului este momentul să adune tot ce au semănat. Trebui să-și ia câteva săptămâni de concediu și să se bucure de toate distracțiile pe care le-au amânat.

    VĂRSĂTOR:

    Vărsătorii trebuie să se gândească măcar în ultimul ceas la familie și la prieteni. Dacă pe parcursul anului au ignorat pe toată lumea acum este momentul să se revanșeze. Trebuie să petreacă mai mult timp cu cei dragi.

    PEȘTI:

    Nu este prea târziu pe acești nativi să-și depășească limitele. În timpul anului nu au reușit să-și depășească limitele, însă acum este momentul potrivit.

    estisuperba.ro

    COMENTARII

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »