Imagini de la lansarea proiectului ”O grămadă de caramele”! Acestea sunt cele mai elegante apariții ale toamnei

Publicat pe 10.09.2017 la 09:09 Actualizat pe 14.09.2017 la 17:12

Fiti cu ochii pe Happy!

Numărătoarea inversă până la cel mai așteptat proiect al toamnei a început. ”O grămadă de caramele”, semnat Ruxandra Ion, va fi difuzat în premieră duminică, 17 septembrie, de la ora 17.50, la Antena 1. Apoi, din 18 septembrie, povestea continuă exclusiv la Happy Channel, în fiecare luni și marți, de la ora 19.00.

Actori, ziariști, dar și membri ai echipei de producție au luat parte, săptămâna trecută, la lansarea trilogiei “O grămadă de caramele”, unde au văzut în avanpremieră primul episod din mini-seria “Blestemul”.

“Sunt foarte mândră de această distribuție, sunt foarte mândră de absolut toată echipa!”, a spus Ruxandra Ion, la sfârșitul proiecției.
Eleganța și buna dispoziție au fost la ele acasă, fapt care a contribuit la succesul evenimentului.

Dacă nu ați avut ocazia să-i vedeți până acum, v-am pregătit o serie imagini inedite de la fața locului. Vă spunem doar atât: #FitiCuOchiiPeHappy!


O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă”, iar modalitatea de înregistrare a rămas aceeași (se filmează integral cu telefonul mobil). Produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia Ruxandrei Ion și a lui Radu Grigore, “O grămadă de caramele” va fi difuzat, din 18 septembrie, în fiecare luni și marți, de la ora 19.00, numai la Happy Channel. Bubu Cernea și Cristi Comaroni semnează piesa de generic, dar și coloana sonoră.

Din distribuție fac parte: Carmen Tănase (buni Smaranda), Marian Râlea (Tănase Găleată, zis Tănase Șapte Case), Cristina Ciobănașu (Miruna Șerban), Vlad Gherman (Victor Morante), Virginia Rogin (Zorica Găleată), Alina Chivulescu (Nora Șerban), Ioana Ginghină (Geanina Găleată), Dana Dembinski (Carla Morante), Ion Ion (Geanni Morante), Andrei Aradits (George), Andreea Ibacka (Paula), Andreas Petrescu (Emil Șerban), Doinița Oancea (Pamela Găleată), Augustin Viziru (Doruleț), Silviu Mircescu (Mirciulică), Rapha (Radu), Mihai Bubu Cernea (Micky Goga), Tatiana Șelaru (Ema), Elisa Ciocan (Eva Șerban), Tiberiu Herdea (Luca Șerban), Tudor Roșu (Victoraș), VictorȚăpeanu (Leo), Mihai Marinescu (Porumbelu’), Elena Șeulean (Mona), cu participarea specială, în roluri episodice, a actorilor Rodica Negrea și Mihai Călin.

În articolul

Imagini de la lansarea proiectului ”O grămadă de caramele”! Acestea sunt cele mai elegante apariții ale toamnei

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 16 mai 2024. Gemenii au de dus o conversație importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
"Prinţesa mea nu mai e. El face puşcărie, dar fata mea putrezeşte în mormânt". Mama Monicăi, sfăşiată de durere: tânăra de 17 ani nu purta centura
a1.ro
Rezultate Loto azi, 12 mai 2024. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
HelloTaste.ro
Pachețele de primăvară cu brânză și verdeață, în foi de plăcintă
Catine
Șarlotă de căpșuni. Rețetă de tort cu pișcoturi și cremă de frișcă
useit.ro
Semafoarele cu 4 culori ar ajunge în curând pe șosea. De ce vor experții să introducă și o lumină albă
as.ro
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: „Are probleme!” Calvarul prin care trece omul de afaceri
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale apei cu castraveți. Cum îți poate completa dieta
Spynews
Un bărbat a murit în curtea vrăjitoarei Sidonia, unde s-a sărbătorit eliberarea fraților Marin! A fost găsit fără suflare după petrecere: ”Au strigat...”
DeParinti
Care este momentul în care poți pierde dopul gelatinos: de ce se elimină
MediCOOL
Metode naturale de scădere a tensiunii arteriale. Impactul stilului de viață asupra sănătății
HelloTaste
Tort spirală cu blat bicolor, cremă de mascarpone și vișine
x