Cea mai vândută carte de dragoste din Moldova ajunge și în România, la Librex

Publicat pe 07.03.2016 la 13:44 Actualizat pe 18.03.2016 la 15:15

La doar 24 de ani, autoarea Augustina Șiman va lansa în România “Cămașa Lui”, cea mai bine vândută carte din Republica Moldova.

La doar 24 de ani, autoarea Augustina Șiman va lansa în România “Cămașa Lui”, cea mai bine vândută carte din Republica Moldova.
“Cămașa Lui” s-a vândut în peste 15.000 de exemplare, a avut parte de o lansare la Chişinău, unde au participat peste 200 de cititori, și va fi lansată şi în România la Editura Librex.

O dată cu ea, vine și o nouă inovație în literatură: este prima carte în baza căreia a fost făcut un videoclip literar -- textul final al cărţii „Şapte” transformat în mesajul cărţii: există viaţă chiar şi după o mare iubire.

Cămașa lui, cartea despre dragoste, renaştere şi El, a luat cu asalt cititorii din Republica Moldova iar acum a ajuns și în România, la editura Librex. Semnată de către tânăra autoare Augustina Șiman, Cămașa lui a fost numită de criticii literari “cartea care îți va schimba destinul.”

Volumul se bucură de un succes enorm, datorat în bună parte numelui sonor al autoarei în Republica Moldova şi efortului său creativ uriaş de a revoluţiona literatura prin tematicile abordate şi noile forme pe care le aduce cititorilor: recitaluri audio şi videoclipuri literare. Tânăra este prima femeie din Republica Moldova care a fost numita cavaler al Ordinului Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni.

Numărul comenzilor pentru Cămașa lui a trecut de 15.000 de exemplare. Cartea este a treia operă din partea autoarei basarabence, și prima care va fi publicată în România.

Augustina este responsabilă pentru noul trend inovativ în artă denumit eseul cinematografic sau videoclipul literar. Ea a creat audiobook-ul “Parfumul” și videoclipurile literare Şapte şi Parfumul. Şapte aduce la viaţă printr-un scenariu profund, textul de conchidere al bestseller-ului din Republica Moldova: Cămașa Lui.

Definit de către autoare ca fiind un proiect literar unic, videoclipurile literare reprezintă asocierea artistică între discursul eu-lui narativ cu imagini care oglindesc cele spuse, cel puţin într-un fragment de carte audio-video.

Șapte este descris sub forma unui videoclip literar, o revoluție în modul în care înțelegem cărțile. Este al doilea videoclip literar din istoria literaturii, plin de metafore și simboluri, gata de descifrat pentru cei îndeajuns de curajoși să le înțeleagă semnificația.

Îl puteți urmări aici.

https://www.youtube.com/watch?v=_f0fY5WC7b0
https://www.youtube.com/watch?v=-eoHaAkGh-c

Despre carte

Cartea a fost realizată pe parcursul a trei ani și este, în esență o culegere de solilocvii, de texte scurte, care explorează conexiunea dintre femeie și bărbat, la un nivel intim, aproape sacru. Este o cercetare a modului în care conexiunea evoluează, cronologic, din punct de vedere sentimental: speranță, neîncredere, salvare, trădare și un amalgam de sentimente care nasc conceptul de cuplu, pînă la definirea unei certitudini: există viaţă chiar şi atunci cînd nu mai există Cămaşa lui.

Conform autoarei, cartea abordează cele 4 dimensiuni ale iubirii:
1. Eros (o iubire pasională)
2. Philia (afecțiunea sinceră, intimitatea)
3. Storge (iubirea necondiționată)
4. și Agape (iubirea sacrificială).

Povestea titlului “Cămașa Lui”

Titlul Cămașa lui se referă la transformările pe care femeile le suferă sub cămașa bărbatului iubit. Fie că acesta e potrivit sau nu pentru ea, influența lui îi poate schimba destinul și o modelează ca persoană.

Potrivit spuselor sale: “Titlul „Cămașa lui” este o invitație către ce poate deveni o femeie pe sub cămașa bărbatului, potrivit sau nepotrivit, pe care îl iubește, despre cum „Cămașa lui” poate schimba destinul ei, răsturna tot crezul ei de viață și despre cum o poate reinventa.
Titlul sugerează voluptate și senzualitate,denotă o ușoară alură de confesiune, dar, mai presus de atât, oferă un fragment de intuiție cititorului, deoarece este vorba despre „El” sau „Ei”, despre bărbați altfel spus – și nu este o prezumție greșită.
__________________________________________________________________________
Cine este de fapt Augustina Șiman - Portretul unei scriitoare inovatoare

Criticii numesc lucrările Augustinei “proză poetică” datorită tehnicilor de poezie pe care le folosește în frazele sale, le dă viaţă şi „suflet” prin metafore şi epitete. O fană înfocată a poeziei, Augustina a scris doar versuri până la vârsta de 19 ani.

“Am vrut să creez o proză distinctă, prin care aș fi ușor de recunoscut în calitate de scriitoare”.

A început să scrie de la vîrsta de 7 ani, iar până la 19 ani a făcut doar poezie. De patru ani scrie și proză și planifică să publice și a patra carte.

La 19 ani a fost prima carte de solilocvii – „Încercări de a Trăi sau Prin Prisma Ochilor Albaștri”, la 22 a fost prima carte audio din Republica Moldova – „Parfumul ”, la fel, la 22 a fost videoclipul literar unic în istoria literaturii românești – „Parfumul”, iar la 23 de ani tînăra scriitoare a publicat „Cămașa lui” şi a lansat al doilea videoclip literar: Şapte.”
Este o feministă şi crede cu dedicaţie în faptul că femeia sec. XXI este emancipată, carieristă, curajoasă, motiv pentru care a devenit şi prima femeie din Republica Moldova cavaler al Ordinului Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni – ordin acordat graţie activităţii sale artistice de redactor al filmului „Basarabia – două veacuri de străinie”.

Datorită ralizărilor sale şi tematicilor abordate în creaţiile sale de pe portalurile de lifestyle feminin din Republica Moldova, Augustina este considerată a fi o voce sonoră şi un exemplu al femeii moderne.

Sensibilitatea și înclinația artistică a Augustinei este mai mult decât evidentă o dată ce iei în considerare realizările sale.

La doar 24 de ani, ea se poate lăuda cu o adevărată carieră de scriitoare.

Alături de ea, librăria online Librex se va ocupa în exclusivitate de lansarea romanului, care este acum disponibil la precomandă pe Librex.ro.

Despre viitorul literar în Republica Moldova:

„Cred că este unul foarte promițător! Când am debutat în literatură nu existau multe voci feminine care să își dorească un loc în acest domeniu, pe când acum, am descoperit mai multe scriitoare cu voci sonore, puternice, care chiar cred că pot influența modalitatea unei femei de a se percepe, care sunt capabile să schimbe viziuni.
Literatura din Republica Moldova a avut o perioadă de colaps, de degradare – “în propria-mi viziune, cu poezii/proză aproape grotescă, pornografică, distructivă chiar, iar femeile care pășesc acum în literatură oferă și o eleganță feminină în creația lor, reprezentând o gură proaspătă de aer pentru literatura autohtonă.”

__________________________________________________________________________


Mai multe informatii despre Camasa lui si autoarea Augustina Siman puteti gasi aici

În articolul Cea mai vândută carte de dragoste din Moldova ajunge și în România, la Librex:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Semnificația zilei de 8 Martie: tradiții și obiceiuri
Catine.ro
Semnificația zilei de 8 Martie: tradiții și obiceiuri
Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Italia. Telefonul ei a fost găsit pe marginea drumului
observatornews.ro
Româncă de 21 de ani, dispărută fără urmă în Italia. Telefonul ei a fost găsit pe marginea drumului
Mesaje și felicitări de 8 martie. Urări și SMS-uri speciale pentru mame, iubite și soții
a1.ro
Mesaje și felicitări de 8 martie. Urări și SMS-uri speciale pentru mame, iubite și soții
Rețeta mucenicilor tradiționali muntenești, fierți într-un sirop aromat
HelloTaste.ro
Rețeta mucenicilor tradiționali muntenești, fierți într-un sirop aromat
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cele mai așteptate jocuri video din 2026. Titlurile preferate de milioane de fani
useit.ro
Cele mai așteptate jocuri video din 2026. Titlurile preferate de milioane de fani
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
as.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
Cauze ale icterului. De ce poate apărea îngălbenirea pielii
MediCOOL
Cauze ale icterului. De ce poate apărea îngălbenirea pielii
Mirela Vaida, luată prin surprindere de unul dintre fiii săi. Prezentatoarea de la Acces Direct s-a emoționat profund
Spynews
Mirela Vaida, luată prin surprindere de unul dintre fiii săi. Prezentatoarea de la Acces Direct s-a emoționat profund
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
DeParinti
Crizele de furie ale copiilor mici sunt bune pentru dezvoltarea lor, arată cele mai recente studii
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile
MediCOOL
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile
Rețeta mucenicilor tradiționali moldovenești, cu miere și nucă
HelloTaste
Rețeta mucenicilor tradiționali moldovenești, cu miere și nucă
close
x