Ștefan Bănică, impresionat peste măsură la X Factor: „Vă iubesc!”

Publicat pe 24.11.2016 la 12:43 Actualizat pe 24.11.2016 la 13:28

Rar se intampla sa-l impresioneze cineva atat de mult pe Banica, dar aceste concurente au reusit cu brio!

Ediția „X Factor” de miercuri, 23 noiembrie, a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică. Emoții multe, momente muzicale de excepție și laude la care nimeni nu se aștepta, toate acestea au făcut ca ediția difuzată aseară la Antena 1 să fie una cu adevărat spectaculoasă.

După lungi analize, gânduri, decizii deloc ușor de luat, Ștefan Bănică a anunțat la finalul serii care sunt cele patru trupe cu care intră la Dueluri: Oscar și Miruna, Estera și Rebecca, 3 O’Clock și Doredos sunt cei pentru care seara s-a încheiat cu bucurie.

Fetele de la 3O’Clock au fost ultimele care au urcat miercuri seară pe scena „X Factor”, dar așteptarea a meritat. În audiţii cele trei clujence au ridicat juraţii în picioare şi au uimit cu prestaţia lor, iar pentru această etapă a emisiunii au ales o piesă a celor de la Taxi, interpretată în stilul caracteristic lor, „Cele două cuvinte”.

Iar jurații au fost pe deplin cuceriți: „A fost cea mai tare adaptare, felicitări”, le-a spus Horia, în vreme ce Delia a adăugat: „Aşa da armonizare. Wow!“. La rândul său, mentorul Ștefan Bănică a avut numai cuvinte de laudă pentru ele: „În ce situaţie mă puneţi. Mă aşteptam la voi, dar nici chiar aşa. Excelentă alegerea piesei, a fost totul în stilul vostru. Ce să mai zic?! Mă bucur pentru acest moment. Vă iubesc din punct de vedere muzical, m-am topit, aşa că vreau să rămâneţi!”.

Și pentru Oscar și Miruna, o alăturare neașteptată în seara grupelor, Bootcampul „X Factor” a fost de bun augur. Foarte diferiți, cu o apariție scenică ce nu poate fi trecută cu vederea, cei doi au făcut impresie bună și au trecut mai departe în concurs. În ciuda refuzului inițial al tânărului de a forma o echipă, Miruna a reuşit să îl convingă că e mai bine aşa.

Nu am crezut că o să ajung până aici. Am sperat, dar nu am crezut. Când am aflat că o să fac trupă cu Oscar am acceptat din prima, chiar dacă iniţial totul a mers greu. Mi s-a apărut arogant. Suntem diferiţi, dar facem lucruri frumoase”, a spus Miruna.

Prima întâlnire dintre cei doi a fost una dură, Oscar refuzând să facă parte dintr-o trupă. Timpul, însă, l-a ajutat să vadă partea plină a paharului. La Bootcamp au ales piesa “You Don’t Own Me”, iar partea de rapp a fost scrisă de Oscar.

Iar în opinia lui Brenciu, au fost cea mai bună trupă de până atunci. Carla’s Dreams a ținut și el să puncteze: „Oscar, trebuie să fii conştient că Miruna te-a salvat. Mişcarea te-a obosit rău. Ea te-a echilibrat”. Iar mentorul lor, Bănică, a adăugat: „A fost un moment original şi total diferit de ceea ce am văzut până acum. S-a născut ceva frumos pe scenă, mi-aţi captat atenţia, bravo”.

Estera și Rebecca au reușit să-l ridice de pe scaun pe Ștefan, care le-a spus: „Habar nu aveţi ce zace în gâtul vostru!”. Gemenele din Pitești au avut emoții, dar piesa aleasă, “Flashlight”, le-a pus atât de bine în valoare vocile, încât nu a fost niciun dubiu: trebuie să meargă mai departe. Iar trupa Doredos a adus pe scenă un moment de basm.

“Ea mi se pare că e din basme, din poveşti. Foarte frumos momentul, bravo”, i-a lăudat Delia pe cei trei basarabeni. Iar Ștefan Bănică a decis imediat: „Mi s-a făcut pielea de găină. Vă aplaud încă o dată. Ce să vă spun? Problema e că mai avem doar trei scaune, aşa că am o propunere: să vă luaţi în braţe şi să vă aşezaţi!”

Bootcampul „X Factor” vine în porție dublă. Edițiile de Bootcamp vor fi difuzate de două ori pe săptămână, după ziua de miercuri, 23 noiembrie, urmează vineri, 25 noiembrie, grupa lui Carla’s Dreams – fetele și miercuri, 30 noiembrie, grupa Deliei – băieții. Iar vineri, 2 decembrie, Duelurile din Bootcamp.

În articolul Ștefan Bănică, impresionat peste măsură la X Factor: „Vă iubesc!”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Cel mai ieftin apartament din Bucureşti. Cât costă 2 camere pe Aleea Livezilor din Ferentari
observatornews.ro
Cel mai ieftin apartament din Bucureşti. Cât costă 2 camere pe Aleea Livezilor din Ferentari
Insula Iubirii – Reuniuni: Ispita Cătălin, cadou „cu bătaie” pentru Maria. Ce adevăruri s-au aflat și ce reacție a avut Marius
a1.ro
Insula Iubirii – Reuniuni: Ispita Cătălin, cadou „cu bătaie” pentru Maria. Ce adevăruri s-au aflat și ce reacție a avut Marius
Happy Channel
HelloTaste.ro
Happy Channel
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
ChatGPT lansează o platformă medicală. De ce sunt experții îngrijorați de Health
useit.ro
ChatGPT lansează o platformă medicală. De ce sunt experții îngrijorați de Health
Din ce afacere a făcut Victor Piţurcă o avere. A fost dat de gol de un „rival”: „A câştigat 20-30 de milioane de euro”
as.ro
Din ce afacere a făcut Victor Piţurcă o avere. A fost dat de gol de un „rival”: „A câştigat 20-30 de milioane de euro”
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
Laura Cosoi a născut! Frumoasa prezentatoare de la Antena Stars este în culmea fericirii
Spynews
Laura Cosoi a născut! Frumoasa prezentatoare de la Antena Stars este în culmea fericirii
Cum să recunoști și să tratezi tulburările de alimentație la copii
DeParinti
Cum să recunoști și să tratezi tulburările de alimentație la copii
Tratamentul de stimulare ovariană în FIV și expunerea la soare: care sunt riscurile si cum le prevenim?
MediCOOL
Tratamentul de stimulare ovariană în FIV și expunerea la soare: care sunt riscurile si cum le prevenim?
Happy Channel | V2
HelloTaste
Happy Channel | V2
close
x