CulTOUR
Publicat pe 20.09.2021 la 17:50. Actualizat pe 20.09.2021 la 17:58
Carmen Ionescu, actrița din serialul Adela, a fost invitata Alexandrei Gherman, în cadrul unei noi ediții Cultour. Aceasta a povestit despre cei mai frumoși ani de școală și le-a împărtășit telespectatorilor unele dintre cele mai dragi amintiri ale sale.
Emisiunea CulTour o aduce în prim-plan pe Carmen Ionescu, actrița ce o întruchipează pe Martha, mama lui Paul Andronic, unul dintre personajele principale ale serialului Adela.
Pentru Martha, reputația familiei Andronic este mult mai importantă decât fericirea fiului ei, așa că aceasta va lua anumite decizii care vor schimba destinele personajelor pe parcurs.
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman o aduc în fața micilor ecrane pe Carmen Ionescu, așa cum nu a mai fost văzută până acum, povestind despre cele mai importante clipe petrecute pe vremea când era elevă.
Carmen Ionescu și cele mai frumoase amintiri din anii de școală
“Astăzi la CulTour depănăm amintiri cu nimeni alta decât Carmen Ionescu, actrița care o interpretează pe maleficaMartha în serialul Adela”, spune Cristina Ciobănașu.
Carmen Ionescu își amintește cu bucurie de cei mai frumoși ani de școală, mai precis de momentele din generală, atunci când celebra actriță și-ar dori să se întoarcă fără doar și poate.
“Mama mereu mergea cu mine la școală”, spune Carmen Ionescu. Vedeta ține mine cu exactitate de clipele în care își îmbrăca uniforma cu șorț albastru, dar și cordeluța pe care era nevoită să o pună pe cap.
De asemenea, Carmen Ionescu vorbește despre profesoara de educație fizică din clasele 5-8, cea care a descoperit-o și a îndrumat-o spre gimnastică artistică. Actrița spune că era un copil foarte activ, căruia îi plăcea mișcarea și întotdeauna își dorea să facă mai mult în ceea ce privește sportul.
“Nu îmi plăcea cordeluța pe cap, dar trebuia pusă”, povestește actrița.
Carmen Ionescu vorbește și despre ghiozdanul din carton pe care trebuia să îl ia mereu în drum spre școală, dar care i se părea mereu mult prea greu.
“Țin minte grija cu caietele, cu coperțile, mama îmi scria, îmi făcea etichetele”, continuă vedeta să povestească.
Emisiunea CulTour a revenit la Happy Channel
Emisiunea CulTour a revenit la Happy Channel cu noi invitați deosebiți și cu subiecte foarte interesante pentru telespectatorii noștri.
În fiecare zi de luni până joi, de la 17:30, Criss și Vlad vor discuta alături de invitații lor despre începerea școlii, vor depăna amintiri din vacanță sau studenție, vor afla planurile lor de viitor, dar și sfaturi de despre o viață mai bună și mai frumoasă.
În cadrul noului sezon al emisiunii, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman aduc în faţa telespectatorilor vedete, persoane publice sau oameni obişnuiţi cu poveşti de viaţă impresionante. Telespectatorii vor afla care sunt evenimentele momentului şi se vor bucura de o nouă serie ”behind the scenes” cu actorii din serialul Adela, transmis în fiecare joi, de la ora 20:30, la Antena 1.