CulTour 2021: Carmen Ionescu vorbește despre marele său regret și lumea teatrului românesc

Publicat pe 08.04.2021 la 17:41 Actualizat pe 08.04.2021 la 17:59

Marea actriță Carmen Ionescu face parte din distribuția celui mai recent serial românesc, “Adela”. Actrița interpretează rolul Marthei, mama lui Paul Andronic (Mihai Călin), unul dintre personajele-cheie ale poveştii.

Carmen Ionescu în rolul Marthei în serialul Adela

TV Happy

Adela, în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1!

Gazdele emisiunii CulTour, Criss și Vlad, i-au luat un interviu în exclusivitate doamnei Carmen Ionescu, în timpul unei pauze de la filmările pentru serialul Adela. Marea actriță a vorbit despre cel mai mare regret al său, părăsirea baletului, și despre emoția pe care o trăiește prin teatrul românesc.

Carmen Ionescu mărturisește cu melancolie că prima ei mare dragoste nu a fost teatru, ci baletul. Din nefericire pe vremea când marea actriță era copil posibilitatea de ați crea o cariera în balet era aproape imposibilă, dacă nu imposibilă.

Carmen Ionescu povestește cu emoție de începuturile carierei sale în teatrul românesc și de o întâlnire cu una dintre cele mai importante femei din viața sa, care i-a schimbat cursul în lumea actoriei. Marea actriță mărturisește că genul în care s-a simțit cu adevărat ea însăși a fost comedia, motiv pentru care a jucat multe comedii de-a lungul carierei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Regretele actriței Carmen Ionescu

Marea actriță a făcut partea din ultima seria a lui Amza Pellea, alături de care a avut onoarea de a studia timp de un an de zile. Pe vremea regimului comunist intrarea la Facultatea de Teatru era cu adevărat imposibilă, motiv pentru care Carmen Ionescu a fost nevoită să dea admiterea de 8 ori consecutiv. A avut o perseverență impresionantă, care a determinat-o să nu-și lase visul în urmă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Actrița recunoaște că uneori trăiește anumite urme de regret, regretul că poate în primul ei domeniul de activitate, turismul, ar fi fost mai bine. Regretă faptul că și-a pierdut mulți ani din viață în care ar fi putut să joace pe marea scenă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Uneori simte nostalgia baletului, lipsa lui în viața sa. A iubit din tot sufletul baletul, deși actoria a fost mereu chemarea actriței. Marea actriță povestește că atunci când merge la Operă pentru spectacole de balet o încearcă tot felul de emoții. De multe ori plânge, acesta este și motivul pentru care preferă să meargă singură, ca un omagiu al zilelor de balet.

Cu toate acestea, este recunoascătoare pentru ce i-a oferit viața, deși a pierdut câțiva ani. Se bucură de fiecare moment și de cariera pe care a clădit-o în ani de zile, de multe ori se consolează cu gândul că “Așa a fost să fie. Toate cu un motiv”.

Nu rata serialul Adela, în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1!

Citește și: CulTour 2021: Cum se gestionează o situație neprevăzută pe platourile de filmare Adela CulTour 2021: Oana Moșneagu vorbește despre femei de succes și despre lucrurile care o fac fericită

În articolul CulTour 2021: Carmen Ionescu vorbește despre marele său regret și lumea teatrului românesc:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 1 mai 2025. Racii se îndreaptă către relații sigure. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 1 mai 2025. Racii se îndreaptă către relații sigure. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
observatornews.ro
Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
a1.ro
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
Clafoutis cu legume și brânză feta. Rețetă pentru un prânz ușor sau o cină rapidă
HelloTaste.ro
Clafoutis cu legume și brânză feta. Rețetă pentru un prânz ușor sau o cină rapidă
2 zodii atrag norocul și abundența pe 1 mai 2025. Află dacă te numeri printre ele
Catine
2 zodii atrag norocul și abundența pe 1 mai 2025. Află dacă te numeri printre ele
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
useit.ro
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Suma pentru care un milionar celebru riscă falimentul! Judecătorul l-a „certat”: „Trebuie să se trezească”
as.ro
Suma pentru care un milionar celebru riscă falimentul! Judecătorul l-a „certat”: „Trebuie să se trezească”
Cum ajută alimentația în cazul bolilor autoimune digestive. Ce modificări în dietă pot ameliora simptomele
MediCOOL
Cum ajută alimentația în cazul bolilor autoimune digestive. Ce modificări în dietă pot ameliora simptomele
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
DeParinti
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
MediCOOL
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
HelloTaste
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
close
x