CulTOUR
CulTour 2022: În luna iubirii, aflăm secretele unei relații de lungă durată cu Irina și Răzvan Fodor

Publicat pe 15.02.2022 la 11:45. Actualizat pe 15.02.2022 la 18:31

În luna lui Cupidon, Irina și Răzvan Fodor vin la CulTour 2022 pentru a ne spune care sunt secretele unei relații de lungă durată. Cum au reușit cei doi să mențină flacăra vie timp de 15 ani.

Irina și Răzvan Fodor împărtășesc secretele unei relații de lungă durată

Happy Channel

Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc. Pentru a celebra luna lui Cupidon într-un stil aparte, cei doi îndrăgostiți au venit la CulTour 2022 pentru a-și împărtăși secretele.

Cum au reușit Irina și Răzvan Fodor să mențină flacă aprinsă timp de 15 ani și care sunt de fapt secretele unei relații fructuoase.

Irina și Răzvan Fodor, despre secretele unei relații de lungă durată

Irina și Răzvan Fodor au venit din nou la CulTour 2022 și au stat de vorbă cu Vlad Gherman pentru a-și dezvălui secretele unei relații de lungă durată. Cei doi au vorbit și despre provocarea de a fi părinți și cum reușesc să gestioneze fiecare etapă a micuței, fără a întrece limitele.

Irina Fodor este de părere că atunci când ești părinte, trebuie să știi să trasezi câteva linii clare peste care nu ai cum să treci, indiferent de situație. “Până nu o văd înapoi acasă, eu nu mă pot concentra.”, a spus vedeta.

De cealaltă parte, Răzvan Fodor susține că educația este cea mai importantă armă în creșterea unui copil. „E simplu să faci un copil, să-i dai de mâncare, dar ține de tine să faci ceva din copilul ăla. Dacă eșuezi ca părinte, nu poți să dai vina pe copil. Copilul se dezvoltă cum vrei tu.”, a mărturisit actorul.

Irina și Răzvan Fodor au precizat că, deși sunt părinți tineri, nu s-a ghidat niciodată în exclusivitate din cărțile de parenting.

“Eu am citit, mi-am luat ce-am considerat că se potrivește, dar nu pot să zic că mă ghidez în fiecare zi după reguli. N-aș avea o soluție. Evident că o educăm pe cea mică cu influențele propriei educații. Clar transmiți mai departe.”, a mărturisit cu sinceritate Irina Fodor.

“E o chestie de bun simț. E mai lungă povestea. Puterea exemplului. Vezi cum le-au ieșit altor părinți, vezi ce spun psihologii, ce spune în cărți.”, a declarat Răzvan Fodor.

Irina și Răzvan Fodor, într-un interviu cu Vlad Gherman

Irina Fodor a mărturisit că în această era, creșterea copiilor a devenit mult mai accesibilă datorită sfaturilor primite din cărți, de la psihologi sau specialiști în domeniu. De asemenea, frumoasa prezentatoare spune că alături de familie nu s-a mai plictisit de ani buni.

“S-ar putea să fim plictisitori. La câți oameni ne calcă pragul, eu cred că nu suntem plictisitori. Avem o rutină, dar nu ne plictisim de ea. Sunt zile în care noi ne găsim plăcere în casă, cu câinile. Toți vorbim, nu stăm unul într-un colț, altul într-un alt colț.”, a continuat Răzvan Fodor.

După o zi lungă de muncă, Irina și Răzvan Fodor mărturisesc că sunt adepții unei rutine fixe. “Eu cu Irina, în fiecare zi ne povestim lucruri. Avem ritualul de 30 de minute în care ne povestim cu interes.”, a menționat actorul.

“Ce ni se potrivește nouă, nu li se potrivește altora. Dacă unul dintre noi era mai aventurier, celălalt era nefericit. Ține aici și de chimie. Nouă ne plac regulile.”, a punctat Irina Fodor.

În articolul

CulTour 2022: În luna iubirii, aflăm secretele unei relații de lungă durată cu Irina și Răzvan Fodor

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp