Happy People
Publicat pe 28.12.2022 la 10:09. Actualizat pe 28.12.2022 la 11:30
Alfonso Herrera a publicat o fotografie emoționantă alături de copiii săi. Fostul membru RBD se dedică complet familiei, atunci când nu se află pe platourile de filmare.
De la destrămarea formației RBD, Alfonso Herrera a avut un parcurs profesional cu care puțini actori din Mexic se pot mândri. A reușit să joace în filme și seriale americane premiate și s-a dedicat meseriei sale așa cum de puține ori a făcut până atunci. De asemenea, nu a uitat nicio secundă de cei doi copii ai săi cu care a ținut și de această dată să petreacă cele mai importante momente din an.
Alfonso Herrera a publicat o fotografie emoționantă alături de copiii săi
Prima sa incursine în lumea artistică a fost în anul 2002 în telenovela Clase 406, alături de alți câțiva actori care i-au devenit mai târziu colegi de platou în telenovela “Rebelde” și în formația “RBD”. Succesul pe care l-a adus acest proiect în viața lui Alfonso Herrera a fost de-a dreptul neașteptat, însă acesta a recunoscut întotdeauna că scopul său nu este acela de a fi pe o scenă. Ulterior s-a implicat în proiecte precum “The Exorcist”, “Queen of the south”, “Sense 8”, “Dance of the 41” și “Ozark”.
Cu toate acestea, în orice interviu s-a arătat susținător al foștilor săi colegi și a mărturisit întotdeauna că “Rebelde” a fost proiectul care i-a deschis într-adevăr drumul către succes.
“Rebelde a fost ceva minunat și continuă să fie, nu trebuie să pierdem asta din vedere. Grație proiectului ăsta noi am avut posibilitatea de a călători în multe locuri, de a cunoaște oameni noi. Eu sunt azi aici și vorbesc despre experiențe extraordinare și mă simt privilegiat că am făcut parte din Rebelde.”, a declarat Alfonso Herrera. Acesta spune că nu se simte incomod să vorbească despre această parte a vieții sale și că nu există nicio rivalitate între el și foștii săi colegi. De altfel, într-o postare recentă pe Twitter, fostul membru RBD a folosit o frază din cea mai celebră melodie a formației.
“Dacă ești rebel și nu-i urmezi pe ceilalți...Te invit să donezi pentru o cauză nobilă”, a scris Alfonso Herrera. Peste o mie de comentarii au fost lăsate pe pagina sa personală. Printre postările profesionale, actorul nu uită de viața de familie. Ultima imagine care apare pe Instagram îi arată pe cei doi băieți ai săi cu spatele. Fostul membru RBD nu a ținut niciodată să le arate chipurile micuților.
Alfonso Herrera despre parcursul său în “Ozark”
A interpretat rolul lui Miguel Arango în Rebelde și recent a reușit să uimească o lume întreagă cu rolul său din Ozark. Javi Elizonndro este unul dintre principalii antagoniști și cel mai dur dintre aceștia. Cu toate acestea, în viața reală Alfonso Herrera este tatăl a doi copii și spune că de cele mai multe ori preferă să evite violența și să se concentreze asupra conversațiilor.
“Ăsta este răspuns pe care îl primesc de fiecare dată. Mie de fapt nu-mi place violența, îmi displace orice mecanism care o produce. Întotdeauna încerc să rezolv totul prin conversație. Cred că totul se poate rezolva astfel. Să fii empatic și respectuos. Asta este.”, a declarat Alfonso Herrera. A reușit să aducă la viață unul dintre cele mai importante personaje din serialul Ozark și asta grație talentului său de a privi dincolo de clișeul antagonistului.