Happy People
Publicat pe 10.02.2023 la 15:32. Actualizat pe 10.02.2023 la 15:41
Alfonso Herrera se implică în cauze umanitare! Vedeta cere comunității sale să doneze pentru victimele cutremurului.
Bilanţul cutremurului din Turcia şi Siria a trecut de 20.000 de morţi, depăşind dezastrul de la Fukushima, relatează CNN.
Şi numărul total al deceselor din Siria a urcat la cel puţin 3.317 - dintre care 1.970 în zonele controlate de rebeli în nord-vestul ţării, potrivit grupului de protecţie civilă Căştile Albe, iar 1.347 de morţi în zonele controlate de guvern - potrivit presei de stat siriene.
Alfonso Herrera, implicat în cauze umanitare. Ce a publicat actorul după devastatorul cutremur din Turcia și Siria
Alfonso Herrera trage un semnal de alarmă și cere ajutor comunității sale să doneze pentru a ajuta victimele cutremurului. Reamintim că peste 1.000.000 de persoane au rămas fără locuință.
Multe dintre persoanele publice s-au avântat să ajute familiile afectate de tragedia imensă. Nu doar Demet Ozdemir este solidară cu victimele afectate de cutremurele din Turcia sau Ozge Yagiz, ci și Alfonso Herrera.
În aceste clipe dramatice pentru cele două țări, celebritățile oferă o mână de ajutor postând anunțuri pe Instagram și încurajând oamenii să ofere o mână e ajutor alături de ele pentru a le da o șansă celor afectați de cataclism.
Nu este pentru prima dată când Alfonso Herrera se implică în cauze umanitare. În anul 2020, a fost numit de către UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, ca cel mai recent Ambasador al Bunăvoinței. Starul, în urmă cu patru ani, și-a început cariera la UNHCR susținând campania #ConLosRefugiados, iar în 2019 a participat la evenimente cu UNHCR în timpul sărbătorilor LGBTI Pride.
Sensibilizat de poveștile de viață pe care le-a auzit în Mexic de la refugiați, fostul RBD a decis să călătorească cu UNHCR pentru a afla din prima linie situația cu care se confruntă mii de oameni obligați să se deplaseze în America Centrală.
„Am avut ocazia să vorbesc cu mulți oameni în călătoria pe care am avut-o în El Salvador și Honduras. Uneori, trebuie să recunosc că m-am simțit un pic copleșit emoțional de poveștile lor, pentru că au trecut cu adevărat prin situații teribile. Dar i-am întrebat, de asemenea, dacă există speranță și toți au răspuns că da, desigur, există speranță ”, a spus starul de telenovele, la acea vreme.