Happy People
Can Yaman s-a fotografiat în bolidul său de lux. Apariție care taie răsuflarea fanelor

Publicat pe 16.05.2022 la 17:38. Actualizat pe 16.05.2022 la 19:11

Starul turc surprinde de fiecare dată cu aparițiile sale spectaculoase, iar de data aceasta a atras toate privirile doamnelor și domnișoarelor. Actorul a publicat pe rețelele sociale o poză când se afla în mașină.

Can Yaman

Getty Premium

Can Yman, unul dintre cei mai cunoscuți actori din filmele turcești, a impresionat din nou cu o apariție uimitoare. Cu masculinitatea care îl caracterizează până la cel mai mic fir de păr, acesta s-a lăsat fotografiat într-o ipostază în care multe doamne și domnișoare s-au bucurat să îl vadă.

Dincolo de artificiile stilistice, Can Yaman rămâne unul dintre cele mai râvnite staruri. El a avut alături, de fiecare dată, femei extrem de frumoase, care aveau în spate o carieră înfloritoare.

Can Yaman, nouă imagine pe Instagram cu bolidul său de lux. Apariția sa a adus zâmbete pe chipul admiratoarelor

Can Yaman nu a mai fost activ pe Instagram de ceva vreme, iar fanii așteptau cu sfletul la gură un semn de la el. Acesta a fost surprins în momentul potrivit și în ținuta potrivită.

Îndrăgitul actor a îmbrăcat o cămașă pe care nu a încheiat-o, iar părul despletit completază un look demn de marile ecrane. Bolidul de lux a atras atenția imediat și mai ales că se afla și Can Yaman la volan.

Acesta a publicat pe contul oficial de Instagram fotografia și a strâns peste 300.000 aprecieri, în timp record.

View this post on Instagram

A post shared by Can Yaman (@canyaman)

Citește și:

Can Yaman a cunoscut succesul în urma rolului interpretat în filmul "Erkenci Kuș", pentru care a câștigat și Premiul Butterfly de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie romantică în 2018.

Care sunt cele mai populare seriale cu Can Yaman

Can Yaman este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de origine turcă. Filmele și serialele în care acesta apare fac deliciul publicului feminin și sunt urmărite cu mare interes. Descoperă care sunt cele mai îndrăgite seriale în care Can Yaman și-a încântat fanele cu apariții memorabile și roluri seducătoare.

Mr. Wrong / Bay Yanlış (2020)

Serialul "Mr.Wrong" va avea premiera în curând la Happy Channel!

Erkenci Kuş (2018)

İnadına Aşk (2015)

Citește și:

Inadına Așk este serialul de comedie romantică din 2015 produs de canalul FOX , cu Açelya Topaloğlu, Can Yaman, Nilay Duru, Eren Vurdem și Cem Belevi în rolurile principale, potrivit imdb.

Bărbații și femeile sunt încăpățânați, dar dragostea este și mai încăpățânată. Inadina Ask a devenit rapid popular printre tinerii de toate vârstele. Seria este produsă de Sinegraf, iar rolurile principale sunt interpretate de Acelya Topaloglu și Can Yaman.

În articolul

Can Yaman s-a fotografiat în bolidul său de lux. Apariție care taie răsuflarea fanelor

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp