Happy People
Cine este Feride Çetin din Prințesa fără coroană. Află detalii despre îndrăgita vedetă

Publicat pe 12.07.2024 la 12:48. Actualizat pe 12.07.2024 la 13:26

Feride Çetin face parte din distribuția seriei Prințesa fără coroană și se numără printre actrițele favorite din Turcia. Află detalii din viața sa.

Feride Çetin face parte din distribuția seriei Prințesa fără coroană

Happy Channel

Feride Çetin s-a născut pe 5 noiembrie 1980 în Turcia ca fiică a unei familii de imigranți din Bulgaria. Absolventă a facultății de comunicare din Istanbul, aceasta a ținut să își continuie și doctoratul pe aceeași temă.

Cine este Feride Çetin din Prințesa fără coroană

Actrița și scriitoarea de origine turcă se numără printre femeile care reușesc să rupă întotdeauna bariere atunci când vine vorba despre relații, viața personală sau profesională. În timp ce își construiește un nume în industrie, reușește să aducă la suprafață declarații importante care uimesc fanii.

View this post on Instagram

A post shared by Feride Çetin (@feridecetinki)

Cunoscută pe micile ecrane, are la activ două cărți publicate, ceea ce dovedește legătura pe care o are cu cei care o îndrăgesc. A fost urmărită pentru prima oară în serialul Hatırla Sevgili din 2006. De atunci, s-a implicat în proiecte dedicate televiziunii, așa cum spune ea însăși, fără întrerupere.

Citește și:

“Unele dintre acestea au fost foarte populare în Orientul Mijlociu și America Latină ceea ce a făcut ca eu să pot fi recunoscută pe stradă în timp ce călătoream și mi-a adus un fel de distincție.”, a transmis vedeta, arată bianet.org. Spune că datorită seriilor în care a jucat la începutul carierei a putut strânge bani pentru a-și continua studiile în străinătate. De asemenea, a studiat literatură. Descrie proiectul Hatırla Sevgili ca fiind unul de real succes.

“Impactul seriei în lumea virtuală a depășit ceea ce noi am pregătit. Eu am vrut să încerc altă cale pentru mine și multă lume m-a judecat. Călătoria mea ca actriță este pentru a mă descoperi.”, a spus aceasta. Spune că atunci când își alege rolurile, încearcă să-și cunoască moștenirea lăsată de cei din familie și să se cunoască deci, pe sine.

“Atunci când m-am reîntors în televizune în 2015, nu m-am trădat pe mine și nu m-am concentrat pe subiecte ca sărăcia, maternitatea sau lupta ontra tradițiilor. Ulteripr, am acceptat proiecte din această axă.

Feride Çetin vorbește despre proiectele sale profesionale

A jucat rolul principal în documentarul Kim Mihri, o poveste despre viața pictoriței care nu a mai fost spusă până în 2022, atunci când a apărut documentarul.

“Am aflat despre Kim Mihri atunci când am vorbit cu Yonca Ertürk pe platourile de filmare la miezul nopții. Știam povestea lui Mihri Hanim din tinerețe. Am studiat multe despre ea. Pentru o vreme a devenit o obsesie pentru mine. Mihri Hanim este o pictoriță care-și urmează visele pe trei continente fără să-i piese de nimeni.

Citește și:

Yonca a fost foarte impresionată de entuziasmul meu. M-a aduc aproape de regizorul Berna Gençalp și apoi am avut împreună o călătorie de neuitat. A fost un proiect educațional cu femei în fața camerelor.”, a povestit vedeta. Sabirsizlik Zamani este un film realizat în 2021 cu actori precum Pelin Batu sau Ali Seckiner Alici.

“Time of imaptience este un proiect în care m-am implicat după ce am văzut filmul The legend of Yasar Kemal, regizat de Aydın Orak. Îi știu pe Yaşar Kemal și Tilda Hanım de la Basınköy din anii ’80. Memoriile pe care le-am scris despre timpurile acelea au fost chiar publicate.”, a transmis vedeta.

În articolul

Cine este Feride Çetin din Prințesa fără coroană. Află detalii despre îndrăgita vedetă

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp