Happy People
Publicat pe 19.07.2022 la 12:43. Actualizat pe 19.07.2022 la 13:21
Oana Moșneagu și Vlad Gherman au plecat alături de alte două cupluri în Tenerife, într-o vacanță binemeritată după proiectul Adela. Alături de Mara Oprea, care este însoțită de un domn misterios și încă un cuplu, grupul petrece clipe de vis, iar aseară și-au împărțit camerele, arătând imagini tuturor pe rețelele de socializare.
Pentru actori proiectul Adela a ajuns la final odată cu încheierea filmărilor pentru sezonul 4, pentru telespectatori, însă, în toamnă este începutul unui nou carusel de emoții și evenimente, odată cu derularea episoadelor ultimului sezon.
După multă muncă, relaxarea s-a instalat în grupul actorilor, care au ales unii dintre ei să se relaxeze în țară, iar alții în afara granițelor, pe meleaguri exotice. Acesta este și cazul actorilor Mara Oprea, Oana Moșneagu și Vlad Gherman, care au plecat alături de alte trei persoane într-o călătorie fascinantă în Tenerife.
Actorii din Adela au împărtășit cu fanii imagini din locația unde au fost cazați. Alegerea camerelor matrimoniale le-a dat bătăi de cap
După câteva ore de zbor, grupul a ajuns în locația de vis, o locuință spațioasă, cu o privește ofertantă și trei camere pe care au fost nevoiți să le aleagă trăgând la sorți. Una dintre camere avea două paturi ce puteau fi unite, însă niciunul nu tindea să o aibă.
“Deci camera unu e aia nasoală, da?”, spune Vlad în timp ce filmează, iar Oana adaugă: “Noi am ajuns la cazare si acum pentru că suntem trei cupluri și avem trei camere, pentru că una arată blană, cealaltă e ok și una e asta, cu două paturi single, dar se pot uni, o să tragem la sorți”.
Din imaginile făcute publice de către Oana Moșneagu, Marei Oprea i-ar fi picat acea cameră și nu era prea încântată. Cu toate acestea, bucuria nu le-a fost răpită de acest aspect mărunt.
Oana și Vlad Gherman s-au fotografiat ca doi îndrăgostiți prin toate locurile unde au trecut și este doar începutul vacanței. Fanii așteaptă cu nerăbdare ca actorii să le împărtășească experiența din vacanța exotică.
Mai mult decât atât, fanii sunt nerăbdători să afle ce alte proiecte vor mai pregăti actorii, după ce au încheiat filmările pentru sezonul 4 Adela. Deja schimbările au început să apară, Mara și Oana au apelat la o transformare radicală de look!
Telespectatorii s-au uitat de fiecare dată în număr mare la serialul produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, ducându-l în topul audiențelor și iată că povestea personajelor atât de complexe continuă pentru că nu au ieșit la suprafață toate ascunzișurile.