Happy People
Publicat pe 01.07.2022 la 19:47. Actualizat pe 01.07.2022 la 20:19
Anii au trecut iar actorii s-au maturizat în felul lor. Anahi, însă, a trecut prin schimbări uimitoare, iar fanii au acuzat-o de nenumărate ori că operaţiile au transformat-o complet şi că nu mai seamănă deloc cu cea pe care o ştiau.
În urmă cu 12 ani, telenovela “Rebelde” făcea furori în întreaga lume. Poveştilor unor liceeni din Mexic au cucerit inimile a milioane de oameni, iar piesele trupei RBD erau ascultate de toţi adolescenții la vremea aceea, în prezent artistele care au făcut furori s-au schimbat mult!
După "Rebelde", am mai văzut-o pe Anahi doar într-o singură telenovelă, "Dos Hogares". În 2015, artistă s-a căsătorit cu guvernatorul din Chiapas, Manuel Velasco Coello, iar în prezent este mama a doi copii.
Cum a evoluat Anahi de-a lungul timpului
În urmă cu zece ani, adolescentele din întreaga lume o divinizau. Pentru Anahi, rolul din "Rebelde" a fost rampa de lansare la nivel mondial. Acum, are 39 de ani şi a renunţat la cariera artistică de dragul familiei, dar își amintește cu drag de timpurile de glorie.
A fost una dintre cele mai cunoscute actriţe adolescente din Mexic! Azi, frumoasa din "Primer Amor" şi "Rebelde" are 39 de ani...şi este extrem de sexy!
Anahi, pe numele său complet Anahí Giovanna Puente Portilla, s-a născut pe 14 mai 1983, în Mexico City. Şi-a început cariera în televiziune încă de la vârsta de doi ani.
Avea doi ani când a intrat în lumina reflectoarelor, odată cu rolul din serialul Chiquilladas. A jucat în fel de fel de producţii în perioada copilăriei, iar în 2004, regizorul Pedro Damián o invită să facă parte din distribuția telenovelei Rebelde, pentru a o interpreta pe Mia Colucci, una dintre cele patru protagoniste.
Succesul producţiei a depășit frontierele, telenovela ajungând să fie transmisă în toată lumea. Datorită serialului, s-a format grupul RBD. Anahi, Dulce María, Maite Perroni, Alfonso Herrera, Christopher von Uckermann și Christian Chávez au lansat mai multe albume în spaniolă, dar și în portugheză, având sute de concerte.