Happy People
Fahriye Evcen Özçivit și-a sărbătorit ziua de naștere. Ținuta pe care a purtat-o actrița a reușit să atragă toate privirile

Publicat pe 14.06.2022 la 13:32. Actualizat pe 14.06.2022 la 14:11

Fahriye Evcen Özçivit și-a sărbătorit ziua de naștere și a ținut să posteze câteva fotografii în mediul online. Actrița a purtat o ținută atipică și a fost complimentată de fani.

Fahriye Evcen Özçivit se lasă fotografiată pe covorul roșu

Profimedia Images

Fahriye Evcen Özçivit se numără printre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia la momentul actual. Este mămică, dar și devotată muncii sale. A participat în cadrul unui serial de succes, dar a decis să renunțe pentru a se dedica exclusiv creșterii micuțului Karan.

Printre evenimentele de pe platourile de filmare, vedeta reușește să posteze în mediul online și fotografii în care apare alături de familie, de cele mai multe ori în cadrul unor evenimente restrânse.

Fahriye Evcen Özçivit și-a sărbătorit ziua de naștere în familie

Născută pe 4 iunie 1986 în Turcia, Fahriye Evcen Özçivit și-a sărbătorit recent ziua de naștere și a postat mai multe imagini pe contul personal de Instagram. Îmbrăcată într-o ținută atipică, a reușit să atragă toate privirile. Pe lângă actorie, faimoasa vedetă se ocupă și cu aparițiile pe internet, fiind imaginea mai multor campanii în țara sa natală.

Are 13 milioane de fani pe contul personal de Instagram, dar și peste 800 de postări constând în fotografii și filmulețe pe care le-a împărtășit alături de internauți de-a lungul timpului. Recentele imagini o arată pe vedetă îmbrăcată într-un halat roz cu dungi verticale albe. Aceasta a optat pentru o coafură simplă, cu părul ondulat.

View this post on Instagram

A post shared by Fahriye Evcen Özçivit (@evcenf)

Peste opt mii de comentarii și peste 300 de mii de aprecieri au fost lăsate în dreptul fotografiilor. Cei mai mulți dintre internauți i-au complimentat acesteia frumusețea.

“Despre o petrecere de poveste”, a scris Fahriye Evcen Özçivit în cadrul descrierii. “Ești frumoasă”, “Cea mai frumoasă femeie din Turcia”, “Lumina este importantă, dar tu pur si simplu radiezi”, au scris internauții. Deși este o actriță de succes, vedeta a mărturisit că la momentul actual își dorește ca fiul său să fie îngrijit chiar de ea însăși.

Citește și:

Într-un interviu acordat chiar cu ocazia zilei de naștere a micuțului, Burak Özçivit a mărturisit că își va duce fiul pe pistele de curse cu motociclete. Acest aspect a reușit să o îngrijoreze pe frumoasa Fahriye Evcen Özçivit.

Fahriye Evcen Özçivit, ajutată de Burak Özçivit pe platourile de filmare

La fel ca și partenerul său de viață, Fahriye Evcen Özçivit s-a implicat în proiecte profesionale istorice. A ținut să demonstreze faptul că este demnă de a primi un rol principal pe forța propriilor daruri actoricești. Cu toate acestea, Burak Özçivit a fost cel care i-a obținut vedetei o întâlnire cu colegii de platou înainte ca filmările să înceapă.

“Am fost familiarizată cu astfel de filmări din moment ce el face acest lucru de an ide zile. Mi-a fost foarte ușor să intru în pielea personajului, cu tot procesul de altfel. A fost un ajutor de nădejde.”, a spus vedeta, conform Seriesturkish.com.

Citește și:

Cei doi și-au petrecut întreaga vară a anului 2021 în Bodrum, alături de fiul Karan. Ulterior, cei doi s-au întors în Istanbul și au început colaborările pe plan profesional. Burak Özçivit se numără printre cei mai iubiți actori din Turcia cu peste 20 de milioane de fani pe contul personal de Instagram. Implicat ca și actor, dar și în cadrul campaniilor pe internet, acesta reușește să fie un sprijin real pentru familia sa.

În articolul

Fahriye Evcen Özçivit și-a sărbătorit ziua de naștere. Ținuta pe care a purtat-o actrița a reușit să atragă toate privirile

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp