Happy People
Publicat pe 17.10.2024 la 14:36. Actualizat pe 18.10.2024 la 13:58
În noaptea de 12 octombrie, vedeta de origine rusă a fost surprinsă plecând din locuința în care a trăit cu Gabriel Soto înainte de ruptura lor.
Irina Baeva și Gabriel Soto continuă să rămână pe primele pagini ale publicațiilor la trei luni de la ruptura lor. După ce s-a zvonit la începutul lunii octombrie că cei doi ar fi revenit la sentimente mai bune, faimoșii reapar acum cu ideea că ar locui din nou împreună.
Irina Baeva și Gabriel Soto ar locui din nou împreună
Jurnalistul Arturo Gallegos a punctat pe canalul său de youtube “detras de la nota” că ar fi surprins-o pe Irina Baeva ieșind din căminul conjugal unde a locuit împreună cu Gabriel Soto înainte de separare. Acesta a subliniat că vedeta putea fi observată pe fereastră. De asemenea, Gabriel Soto a fost surprins în aceeași într-o cafenea acolo unde se afla și Irina Baeva.
“Erau în același loc la aceeași oră, dar nu au băgat presa în seamă, am ajuns dintr-o dată pentru că trebuia să facem pe paparazzi cu Irina.”, a menționat Arturo Gallegos, arată univision.com. Irina Baeva este o actriță de origine rusă care a devenit cunoscută în Mexic. Are 4 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 2 mii de fotografii și filmulețe.
Cele mai recente dintre acestea sunt din cadrul proiectelor profesionale în care este implicată. Comentariile fanilor nu au întârziat să apară, asta după ce despărțirea de Gabriel Soto a venit într-un mod cu totul neașteptat.
“El a trecut cu mașina când l-au anunțat că este presă, dar deja nu s-a mai întors.”, a spus același jurnalist. Gabriel Soto și-a anunțat despărțirea de Irina Baeva printr-un comunicat publicat în mediul online pe data de 16 iulie. Chiar dacă aparent era scris și semnat de amândoi, Irina Baeva a punctat la acel moment că nu a avut nicio legătură în acest sens.
Detalii despre relația lui Gabriel Soto cu Irina Baeva
S-au cunoscut în anul 2016 în cadrul telenovelei Vino el amor. Cu toateă acestea, abia în anul 2020 și-au confirmat relația de iubire. De-a lungul timpului s-a zvonit că a fost Irina Baeva cea care l-ar fi îndepărtat pe Gabriel Soto de soția Geraldine Bazan.
De asemenea, ar fi fost mai multe semne care indicau faptul că actrița de origine rusă nu ar fi avut o relație bună cu cele două fete ale lui Gabriel Soto.
Deși este originară din Rusia, Irina Baeva și-a dedicat viața pentru a demonstra că merită să rămână un nume de valoare în Mexic. A jucat în telenovele precum La historia de juana în 2024, Nadie como tu în 2023, Soltero con hijas în 2019 sau Pasion y poder în 2015. Multe dintre veștile legate de relația lui Gabriel Soto cu Irina Baeva au venit pe fondul infidelităților.
S-a spus că actorul ar fi înșelat-o cu colega de platou din piesa de teatru El precio de la fama, iar Irina Baeva ar fi format un cuplu cu Emanuel Pallomares, chiar fost său partener și actual coleg în piesa de teatru Aventurera. Gabriel Soto a fost căsătorit cu Geraldine Bazan și împreună au două fete.