Happy People
Publicat pe 09.07.2021 la 13:50. Actualizat pe 09.07.2021 la 14:25
Oana Cârmaciu este mama unui băiețel minunat. Actrița din Sacrificul postează imagini înduioșătoare cu micuțul său. Cum arată și cât a crescut.
Oana Cârmaciu a devenit mamă pentru prima oară în luna mai a anului 2020. Actrița din Sacrificul a rămas însărcinată în timpul filmărilor serialului, iar asta a făcut ca parcursul personajului ei să se schimbe.
Tânăra mămică a declarat atunci pentru Neatza cu Răzvan și Dani că nu s-a așteptat să rămână însărcinată. Actrița a spus că a trăit un șoc și foarte multă bucurie. Viața i s-a schimbat total, chiar ea a declarat de curând în cadrul uniui interviu pentru CulTour că totul are o altă însemnătate acum, de când este mama unui copil.
Cum arată copilul Oanei Cârmaciu, fosta actriță din serialul Sacrificiul
Băiețelul Oanei Cârmciu este de-a dreptul adorabil. Acesta a crescut armonios și nu a avăzut probleme de sănătate, așa cum mama sa a declarat pentru CulTour în urmă cu ceva timp. Aceasta a mai spsu că își dedică mare parte din energie creșterii micuțului și este focuasată pe viața de familie.
Actrița împărtășește nenumărate fotografii priteneilor virtuali cu fiul său și primește foarte multe aprecieri și cuvinte de laudă.
În urmă cu un an, Oana Cârmaciu, protagonista serialului ”Sacrificiul” de la Antena 1 a născut. Actrița nu a postat de atunci nicio fotografie cu băiețelul său, însă, iată că momentul așteptat de mulți dintre fani s-a întâmplat, aceasta postează foarte des imagini alături de micuțul său.