Happy People
Serialul turcesc "Flăcările Destinului" are premiera pe 29 iulie, numai la Happy Channel 

Publicat pe 23.07.2021 la 12:23. Actualizat pe 23.07.2021 la 12:33

Din 29 iulie, Happy Channel le oferă telespectatorilor un nou serial fenomen. Începănd cu ora 20:00, de luni până vineri, fanii producțiilor turcești pot urmări "Flacările Destinului" / "Alev Alev". 

Distribuția serialului "Flăcările Destinului" este una specială, în rolurile principale fiind distribuite actrițele Demet Evgar (Cemre), Hazar Ergüçlü (Çiçek) și Dilan Çiçek Deniz (Rüya)

Happy Channel

Începând cu data de 29 iulie, Happy Channel aduce în casele telespectatorilor serialul "Flăcările Destinului".

Serialul este o producție Ay Yapım, în regia lui Ahmet Katıksız, având la bază un scenariu realizat de Burcu Görgün Toptaş.

Povestea personajelor din "Flăcările Destinului"

Distribuția serialului "Flăcările Destinului" este una specială, în rolurile principale fiind distribuite actrițele Demet Evgar (Cemre), Hazar Ergüçlü (Çiçek) și Dilan Çiçek Deniz (Rüya).

Iubitorii serialelor turcești se vor delecta și cu interpretările remarcabile ale altor actori celebri, printre care se numără Berkay Ateş, Berker Güven, Cem Bender, Cihangir Ceyhan și Zuhal Olcay.

"Flăcările Destinului" are în prim plan trei femei puternice, a căror viață se schimbă radical în urma unui incendiu. Poveștile personajelor sunt fascinante, iar determinarea lor de a își continua drumul indiferent de obstacole va emoționa și captiva deopotrivă telespectatorii.

Serialul turcesc le oferă telespectatorilor șansa de a urmări o intrigă emoționantă, în care dragostea pare a fi singura cale prin care personajele pot depăși dramele prin care trec de-a lungul episoadelor.

Cemre, una dintre protagonistele serialului, alături de fiica sa, încearcă să se debaraseze de trecut și să scape dintr-o căsătorie de coșmar.

La polul opus, Rüya va fi nevoită să facă față realității, după ce întreaga sa viață a fost una privilegiată, lipsită de probleme și greutăți.

Çiçek, cea de-a treia protagonistă a producției turcești, este pe punctul de a-și pierde identitatea și frumusețea, două elemente care îi influențează total existența.

Aceste trei femei total diferite se intersectează în timpul unui incendiu, iar în momentul în care flăcările se domolesc, constată că viața lor, așa cum o știau, nu mai există.

Serialul fenomen "Flăcările Destinului" este o adaptare a producției franțuzești "Le Bazar de la Charité", un serial inspirat din fapte reale, ce spune povestea a trei femei a căror viață s-a schimbat radical după un incendiu devastator, petrecut în anul 1897, în Paris.

În articolul

Serialul turcesc "Flăcările Destinului" are premiera pe 29 iulie, numai la Happy Channel 

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp