iSerial
Publicat pe 28.07.2022 la 13:06. Actualizat pe 28.07.2022 la 14:00
Alina Boz din “Ține-mă de mână” a postat primele fotografii din vacanță și a dezvăluit care este serialul în care va putea fi urmărită pe viitor. Despre ce este vorba și cum se distrează actrița în timpul liber.
Alina Boz din “Ține-mă de mână” este una dintre cele mai cunoscute actrițe din Turcia la momentul actual. A reușit de-a lungul timpului să-și demonstreze măestria în această artă și să rămână la fel de umilă ca la început. De altfel, aceasta a și vorbit despre teama de a se afla în public atunci când este vorba despre decernarea unor premii.
Alina Boz din “Ține-mă de mână” a postat primele fotografii din vacanță
Numele faimoasei Alina Boz se află pe buzele tuturor la momentul actual. După succesul pe care l-a înregistrat în serialul “Maraşlı” alături de Burak Deniz, actrița a continuat să fie aclamată pretutindeni. Aventura sa a început în 2014 atunci când a jucat rolul “Hazal” în seria “Paramparça”. Nu a durat multă vreme până când vedeta să nu-și dezvăluie potențialul artistic și să se lase dusă în cele mai frumoase călătorii ale personajelor sale.
Urmărește "Ține-mă de mână", de luni până vineri de la 22.00, doar la Happy Channel
Cele mai apreciate intervenții ale sale au fost alături de Burak Deniz și Alp Navruz, acum fanii fiind nerăbdători ca vedeta să aibă un nou partener de scenă. Potrivit Seriesturkish.com, Alina Boz va apărea în noul sezon al serialului “Zengin Kız”. La momentul actual vedeta încă se bucură de vacanță și postează imagini inedite pe contul personal de Instagram.
Peste o mie de fani i-au comentat în dreptul fotografiilor și au felicitat-o pentru curajul cu care s-a lăsat pozată fără machiaj pe chip. Nu este totul de mirare, având în vedere că vedeta este obișnuită să aibă o imagine naturală. Cu peste 4 milioane de fani în online, aceasta reușește de multă vreme să-și păstreze viața personală departe de ochii celor curioși. Astfel, pe contul actriței nu se poate vedea nici ipostază alături de partenerul de viață.
La momentul actual, toată lumea știe că Alina Boz locuiește alături de cel cu care formează un cuplu, însă alte detalii sunt ascunse publicului larg.
Alina Boz și-a dezvăluit secretul ascuns cu grijă
Deși este o artistă de talie internațională, Alina Boz și-a dezvăluit recent secretul ascuns cu multă grijă pe parcursul anilor. Se pare că actrița din “Ține-mă de mână” are anxietate și nu se poate afla alături de mulți oameni într-o încăpere. Acest lucru vine după ce vedeta a fost judecată pentru alegerea sa vestimentară pe covorul roșu. Deși a purtat o rochie scurtă ce i-a lăsat la vedere trupul de invidiat, criticii au fost de acord că artista trebuia să insiste mai mult pe aparențe.
Ulterior, vedeta a mărturisit că se simte foarte agitată atunci când se află alături de oameni mulți aflați în același loc. Cât despre serialul “Zengin Kız”, aici Alina Boz va juca rolul lui “Zeynep” o tânără ce lucrează ca babysitter. E o producție ce spune povestea lui “Zeynep” de la sărăcie la prosperitate.
Cu toate că fanii așteaptă cu nerăbdare apariția vedetei pe micile ecrane, aceasta nu cunoaște la momentul actual detalii despre viitorul său partener din serial. Se așteaptă ca actorul să fie precum lui Alp Navruz sau Burak Deniz. Până atunci, imaginile postate în mediul online servesc scopurilor. telespectatorilor.