iSerial
Publicat pe 27.03.2024 la 10:08. Actualizat pe 27.03.2024 la 10:54
Afra Saraçoğlu și Mert Yazıcıoğlu au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din Turcia. Cu toate acestea, se pare că atitudinea pe care actrița a avut-o de-a lungul relației a condus la destrămarea acesteia. Ce s-a întâmplat, de fapt.
Afra Saraçoğlu și Mert Yazıcıoğlu au format un cuplu timp de cinci ani de zile. Erau preferații publicului, asta până când drumurile lor nu s-au mai intersectat la un moment dat. În articolul de mai jos îți arătăm motivele care au dus la acea situație și cum se prezintă cei doi actori în prezent în ceea ce privește viața personală.
Care a fost motivul pentru care Afra Saraçoğlu și Mert Yazıcıoğlu și-au încheiat relația de iubire
Este una dintre cele mai îndrăgite vedete la momentul actual. Cu toate că a mai avut și în trecut proiecte de succes, Golden Boy – Dragoste rebelă a reușit să-i aducă faima internațională. Se bucură de colaborări cu branduri importante din lume și în mediul online continuă să-și strângă o armată de prieteni virtuali. În ceea ce-l privește pe Mert Yazıcıoğlu, acesta joacă în prezent în serialul Muguri roșii, o altă producție turcească. Împarte platourile de filmare alături de Özcan Deniz ( Ziua în care mi s-a scris destinul).
Cu toate că în mediul online are mai puțini prieteni virtuali decât fosta sa parteneră, reușește totuși să se mențină în cele mai importante topuri realizate de fani sau de siteurile specializate. Cei doi au format un cuplu în trecut, însă relația lor nu a mers mai departe. Cu toate că au fost îndrăgiți de public, au decis să meargă pe drumuri separate ale vieții și să-și construiască o altă traiectorie personală.
Citește și:
Noi speculații apărute în presa din Turcia arată că de fapt, separarea a venit în urma momentelor de flirt pe care Afra Saraçoğlu le afișa pe platourile de filmare împreună cu colegul și actualul partener Mert Ramazan Demir. După ce o perioadă protagoniștii și-au ascuns relația de iubire, în prezent se cunoaște faptul că locuiesc împreună. Potrivit celor de la sabah.com.tr, actrița din Golden Boy – Dragoste rebelă a fost cea care a încheiat parteneriatul de cinci ani cu Mert Yazıcıoğlu.
Mert Ramazan Demir a luat o decizie radicală în plan personal. Despre ce este vorba
Potrivit celor mai noi informații din Turcia, protagonistul din Golden Boy – Dragoste rebelă și-a schimbat reședința. După ce casa partenerei sale a fost spartă de hoți în timp ce aceasta se afla pe platourile de filmare, Mert Ramazan Demir s-a mutat din Cihangir în Sarıyer.
După ce situația nefericită a speriat-o pe actrița de 26 de ani, Mert Ramazan Demir a decis să locuiască cu aceasta 5 zile pe săptămână. În acest fel nu și-au mai ascuns relația de iubire. Au fost surprinși pentru prima oară împreună în vara anului 2023, însă atunci au negat totul. Ulterior s-a spus că proiectele profesionale îi obligă să-și țină sentimentele ascunse în fața publicului.
Născută pe 2 decembrie 1997, Afra Saraçoğlu este în prezent o actriță de renume mondial. Printre proiectele sale din trecut se numără Yeşilçam, serial care a avut premiera în 2021 și a avut un total de 2 sezoane. A împărțit platourile de filmare cu Çağatay Ulusoy și a jucat rolul Tulin Saygi. De asemenea, serialul Kardeş Çocukları – Surorile a avut premiera în 2019.