iSerial
Cine este Ebru Özkan din "Furtună pe Bosfor". Detalii inedite despre celebra actriță

Publicat pe 10.08.2022 la 20:34. Actualizat pe 10.08.2022 la 21:10

Ebru Özkan din "Furtună pe Bosfor" este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia. Cum și-a început cariera și care sunt cele mai inedite detalii despre viața ei.

Ebru Özkan din "Furtună pe Bosfor"

Happy Channel

Ebru Özkan din “Furtună pe Bosfor” este una dintre cele mai îndrăgite actrițe la momentul actual. A reușit de-a lungul timpului să se remarce grație talentului și frumuseții sale și a devenit cunoscută internațională pentru producțiile în care a jucat.

Cine este Ebru Özkan din “Furtună pe Bosfor”

Născută la 18 noiembrie 1978 în Turcia, este o recunoscută actriță de teatru și film. Cei mai mulți dintre fani o cunosc pentru munca depusă încă din anii 2000. Originară din Ankara, școala primară și liceul au fost frecventate în Nevşehir. Ca urmare a finalizării studiilor liceale, a decis să-și continue viața în Istanbul. A început facultatea ca și bursieră în cadrul Bilkent University, ulterior continuând la Ankara University, departamentul de limbi străine, istorie și geografie, fiind absolventă.

Urmărește "Furtună pe Bosfor", de luni până vineri de la 22.00, doar la Happy Channel

A început să studieze teatru încă din școala primară și a scris pentru prima oară o piesă denumită “Milli Piyango”. În timp ce și-a continuat studiile a jucat în serialul “Gözyaşı Çetesi”. Este cunoscută și pentru faptul că a debutat în lumea modei pe podium. Cel mai cunoscut serial în care a jucat este denumit “Hanımın Çiftliği”, fiind o dramă romantică turcească. “Halide” a devenit cunoscută în lumea întreagă și astfel actrița a devenit din ce în ce mai apreciată și în mediul online.

View this post on Instagram

A post shared by Ebru Özkan Saban (@ebruozkan__)

Citește și:

Ulterior, a devenit cunoscută pentru rolul din serialul “Notepad”, acolo unde a interpretat rolul “Suna”. În seria fenomen “Furtună pe Bosfor” joacă rolul “Dilara”, fiind unul dintre serialele ce și-au făcut apariția pe micile ecrane între 2014 și 2015 cu 3 sezoane distincte. A reprezentat unul dintre cele mai inedite proiecte ale sale, astfel că numele Ebru Özkan a devenit din nou apreciat în lumea întreagă. Ulterior a interpretat rolul “Melek” în seria „Şahin Tepesi”, urmând și “House” cu rolul „İpek Tekin”. Cea din urmă producție este o adaptare turcească a seriei “House MD”.

Totul despre actrița Ebru Özkan din “Furtună pe Bosfor”

În anul 2020, Ebru Özkan din “Furtună pe Bosfor” a primit premiul pentru “Cea mai bună actriță” de către Radio and Television Association cu rolul “İpek Tekin” în serialul “ Hekimoğlu”. Premiul i-a fost înmânat de către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. În 2022, actrița a încercat primul său proiect digital “Sahmaran”.

Și-a împărțit meritele rolului cu colegul de platou Erdal Beşikçioğlu în seria “Hakim”, fiind o adaptare turcească a seriei “Your Honor”. Alături de Timuçin Esen, cel cu care a împărțit rolul principal în seria “Hekimoğlu”, a jucat încă o data în seria digitală “Gray”. Este căsătorită cu actorul și scenaristul Ertan Saban din 2016 și împreună au o fiică pe nume Biricik Saban încă din 2018. Pe pagina personală de Instagram, vedeta are peste 200 de mii de fani ce îi urmăresc postările. Cele mai multe dintre imagini sunt realizate pe platourile de filmare și doar una dintre ele înfățișează viața vedetei departe de lumina reflectoarelor.

Citește și:

Una dintre cele mai impresionante actrițe ale momentului, a reușit să ducă la bun sfârșit proiect după proiect și să-și dovedească astfel talentul și măestria în cadrul acestei arte. Zodia scorpion, are 1.72 cm înălțime.

În articolul

Cine este Ebru Özkan din "Furtună pe Bosfor". Detalii inedite despre celebra actriță

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp