iSerial
Sıla Türkoğlu poartă un machiaj natural și se arată lumii într-o nouă ipostază. Cum a apărut recent în mediul online

Publicat pe 09.06.2022 la 12:49. Actualizat pe 09.06.2022 la 13:25

Sıla Türkoğlu poartă de data aceasta un machiaj natural și se arată lumii într-o nouă ipostază. Vedeta din “Moștenirea” continuă să uimească fanii de pretutindeni.

Sıla Türkoğlu din “Moștenirea”, sezon 2

Happy Channel

Sıla Türkoğlu își continuă incursiunea în lumea media, asta după ce a renunțat definitiv la filmările serialului “Moștenirea”. Acum vedeta se dedică mai tot timpul aparițiilor în mediul online, acolo unde fanii continuă să o complimenteze cu fiecare apariție. Într-un timp extrem de scurt a reușit să surprindă atât prin ținute îndrăznețe, cât și prin unele mai simple, dar la fel de efect.

Sıla Türkoğlu poartă un machiaj natural și se arată lumii într-o nouă ipostază

Sıla Türkoğlu este cu adevărat una dintre cele mai apreciate prezențe din Turcia la momentul actual. Odată cu dezvăluirea faptului că nu va mai face parte din serialul “Moștenirea”, fanii ce i-au fost alături timp de două sezoane au susținut-o în continuare, indiferent de parcursul său profesional de viitor.

Din 9 iunie, de la ora 18.00, ai un nou sezon “Moștenirea”! Numai pe Happy Channel

Dacă vedeta nu a dezvăluit încă în ce serial va urma să joace, iată că aparițiile de pe Instagram continuă să fie la fel de constante. Are aproape 800 de mii de urmăritori, iar cele cele 53 de fotografii și filmulețe stau mărturie ale frumuseții sale. Dacă în “Moștenirea” obișnuia să se îmbrace în haine simple, acum artista uimește cu ținute dintr-o paletă diferită de culori.

View this post on Instagram

A post shared by SILA TÜRKOĞLU (@silaaturkoglu)

“Am uitat să postez un selfie”, a scris Sıla Türkoğlu în dreptul celei mai recente fotografii integrate în seria celor mai noi apariții. Peste șase mii de comentarii și peste 90 de mii de aprecieri au simțit fanii să lase pe contul vedetei.

Citește și:

“Ești foarte frumoasă”, “Draga mea, trăiește așa cum îți dorești. Oamenii nu vor înceta să vorbească, însă sufletul celor puri va învinge întotdeauna”, “Suntem binecuvântați cu această frumusețe”, au scris fanii pe contul de socializare al vedetei. Astfel, aceștia au arătat că orice s-ar întâmpla în viitorul vedetei, vor fi alături de aceasta și o vor susține până la capăt. Cu un machiaj natural, fără ruj roșu, dar cu o coafură care să îi scoată în evidență frumusețea chipului, așa s-a arătat actrița pe internet.

Sıla Türkoğlu, despre personajul său la începutul serialului “Moștenirea”

Cu toate că acum a rămas doar o amintire a clipelor în care se afla pe platourile de filmare ale serialului “Moștenirea”, la începutul poveștii Sıla Türkoğlu avea o cu totul altă viziune asupra personajului său.

“Când am citit scenariul pentru prima oară, am vrut să-i ofer un suflet lui Seher. Nu mi-am imaginat că acest drum va fi atât de dificil, dar totodată atât de frumos. Lucrăm zi și noapte alături de echipa noastră. Publicul nostru reprezintă cea mai mare motivație pentru a continua. Fac tot ce-mi stă în putință pentru a câștiga atenția.”, spunea protagonista din “Moștenirea” într-un interviu oferit către Haber Global, publicat și pe rețelele sociale.

Citește și:

Cât despre relația cu colegul său de platou, Sıla Türkoğlu spunea că este foarte dezamăgită de faptul că toată lumea vorbește despre ceva inexistent, când ar trebui să vadă frumusețea ce se arată pe micile ecrane. Cât despre un final fericit între Seher și Yaman, Sıla Türkoğlu nu a oferit niciodată detalii în avans în legătură cu celebrul serial în care până de curând a fost și ea protagonistă.

În articolul

Sıla Türkoğlu poartă un machiaj natural și se arată lumii într-o nouă ipostază. Cum a apărut recent în mediul online

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp