iSerial
Traiectoria actriței Ninel Conde de la “Rebelde” până în prezent. Cum arăta vedeta acum 18 ani

Publicat pe 25.07.2022 la 12:28. Actualizat pe 25.07.2022 la 13:03

Ninel Conde se numără printre cele mai îndrăgite vedete din telenovele. Care a fost traiectoria actriței de la "Rebelde" până în prezent și cum arăta acum 18 ani.

Ninel Conde în "Rebelde"

Happy Channel

Ninel Conde nu mai are nevoie de nicio prezentare. Vedeta este recunoscută pentru rolurile sale în telenovele, dar și pentru prestările sale pe marile scene. Actriță, cântăreață și model, aceasta și-a început cariera la o vârstă fragedă și a fost cunoscută în lumea întreagă după ce și-a făcut apariția în “Rebelde” cu rolul “Alma Rey”.

Traiectoria actriței Ninel Conde de la “Rebelde” până în prezent

Fenomenul “Rebelde” a reușit să țină cu sufletul la gură fanii de pretutindeni. Actorii care au făcut parte din celebra telenovelă și-au întregit carierele odată cu rolurile pe care le-au interpretat. Una dintre actrițele care au participat în cadrul proiectului este Ninel Conde, vedeta care deja era cunoscută grație melodiile sale.

Urmărește "Rebelde", de luni până vineri de la 14.30, doar la Happy Channel

Atunci când aceasta a apărut pentru prima dată în rolul “Alma Rey” avea doar 28 de ani. A fost mama personajului “Roberta”, interpretată de celebra Dulce María. Personajul său a reușit să o ajute atât în viața profesională, cât și în cea profesională. Vedeta spune că s-a identificat întotdeauna cu lumea aceea.

View this post on Instagram

A post shared by Ninel Conde (@ninelconde)

“Au fost sentimente mixte pentru că Alma Rey este o femeie singură cu o fetiță, e mamă singură și lucrează în acest mediu ( al spectacolului). Atunci m-am identificat cu ea în mai multe privințe.”, a dezvăluit Ninel Conde, conform Mdzol.com.

Citește și:

Și-a început cariera la vârsta de 19 ani, atunci când a câștigat concursul “ Señorita Estado de México” în 1995. Ulterior, artista a decis să-și aprofundeze cunoștințele în lumea actoriei și a muzicii și a performant alături de nume mari din industrie.

Ninel Conde nu uită de pasiunea pentru muzică

Între 1995 și 1999, Ninel Conde a primit mai multe roluri în telenovele de succes precum “Bajo un mismo rostro”, “Luz clarita”, “Catalina y Sebastián” y “Besos prohibidos”. “La revanche” a fost telenovela în care a jucat în anul 2000, iar “Como en el cine” în 2001. Trei ani mai târziu, una dintre cele mai importante propuneri din cariera sa a venit odată cu rolul din telenovela “Rebelde”. Odată cu finalizarea proiectului au trecut ani buni până când Ninel Conde nu a mai intrat într-un proiect important.

Au urmat roluri în “Fuego en la sangre'' (2008), “Mar de amor” (2009), “Porque el amor manda” (2012) y “En tierras salvajes” (2017). Ninel Conde nu a fost prezentă în showbiz doar datorită prestațiilor în telenovele, ci și prezenței sale în emisiunea Big Brother sau “Los que callamos las mujerez” sau “Al derecho y al Derbez” alături de Eugenio Derbez. În 2003, Ninel Conde a lansat primul său disc sub numele “Ninel Conde”. În cadrul acestui proiect, vedeta a lansat o melodie alături de José Manuel Figueroa intitulată “Callados”. Grație acestei lansări vedeta a primit o nominalizare în cadrul “Mejor álbum grupero" în cadrul Grammy Latinos 2004.

Citește și:

Doi ani după lansarea primului disc, Ninel Conde a dezvăluit noul proiect intitulat “La rebelde”, acolo unde au putut fi ascultate melodii precum “Todo conmigo”, “Ingrato” și Que no te asombre”. În 2006, Ninel Conde a scos pe piață cel mai mare hit al său, “El bombón asesino".

În articolul

Traiectoria actriței Ninel Conde de la “Rebelde” până în prezent. Cum arăta vedeta acum 18 ani

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp