Bubu, despre o altă față: ”Îmi place că pot să experimentez și latura asta de bad boy”

Publicat pe 17.10.2017 la 10:06 Actualizat pe 19.10.2017 la 18:34

Bubu Cernea, băiatul cuminte din muzica românească, are ocazia, spune el, să își exploreze latura de bad boy, adică de băiat rău. Într-un interviu acordat emisiunii Happy Night, difuzată de Happy Channel de luni până vineri, de la 22.30, el a declarat că serialul ”O grămadă de caramele” și celelalte două sezoane din ”Când mama nu-i acasă” i-au dat ocazia unică de a vedea cum este să fie și un băiat rău.

Micki Goga, personajul interpretat de el în aceste seriale, spune Bubu, este total opusul lui, cel din viața reală.

“E mult mai rău, o să creeze niște situații... Se întâmplă multe cu Micki Goga (n.n în noul sezon din ”O grămadă de caramele”). Personajul meu nu e ca mine, e mult mai rău, mai tupeist, cum nu sunt eu! Eu sunt mai așezat, mai la locul meu. M-a astras că nu e ca mine, e mult mai rău, mai tupeist. Dar, îmi place că pot să experimentez și latura asta de bad boy”, a declarat Bubu în interviu.

Ce mai spune despre personajul lui, dar și cât de dificil a fost să se ocupe și de partea muzicală a singurului serial românesc de televiziune filmat integral cu telefonul mobil poți afla din interviul video alăturat.

”O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia lui Radu Grigore, și poate fi urmărit NUMAI LA POSTUL DE TELEVIZIUNE HAPPY CHANNEL, în fiecare luni și marți, de la ora 19.00. Fii cu ochii pe Happy!

În articolul Bubu, despre o altă față: ”Îmi place că pot să experimentez și latura asta de bad boy”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Reacția unei americance după ce a gustat murături în București: "Mâncăm multe murături, pentru că și bem mult"
observatornews.ro
Reacția unei americance după ce a gustat murături în București: "Mâncăm multe murături, pentru că și bem mult"
Ce să faci în weekendul 10-11 octombrie 2026, în București și în țară. Evenimente, festivaluri și locuri de vizitat
a1.ro
Ce să faci în weekendul 10-11 octombrie 2026, în București și în țară. Evenimente, festivaluri și locuri de vizitat
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
HelloTaste.ro
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
as.ro
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Spynews
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
MediCOOL
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
HelloTaste
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
close
x