Din programator pe calculator a ajuns actor. El este Daghan Kulegec, alias Mete Uyar, din ”Sezonul Cireșelor”

Publicat pe 17.04.2018 la 12:38 Actualizat pe 18.06.2018 la 15:36

Pe Dağhan Külegeç îl poți urmări la Happy Channel, în serialul turcesc „Sezonul Cireșelor”, difuzat de luni până vineri, de la ora 10.30.

Dağhan Külegeç (39 de ani), alias Mete, din serialul ”Sezonul Cireșelor”, provine dintr-o familie de actori apreciați în Turcia. Însă, el nu și-a dorit de la bun început să calce pe urmele părinților săi. A absolvit Facultatea de Arte și Litere a Universității din Istanbul, însă, primul său loc de muncă nu a fost la catedră, sau în lumea artistică. Daghan a ales să lucreze într-o multinațională, ca programator. A devenit atât de bun în scrierea programelor pe calculator, încât nu puține au fost firmele care l-au solicitat în acest sens. Ba chiar, el a inițiat numeroase programe pentru tineri.

Abia la 20 de ani Daghan Kulegec a renunțat la serviciul lui din multinațională în favoarea lumii artistice. A lucrat ca asistent regie, apoi ca regizor la emisiuni de divertisment din televiziune. El a cunoscut celebritatea după ce a apărut în mai multe seriale turcești.

Pe Dağhan Külegeç îl poți urmări la Happy Channel, în serialul turcesc „Sezonul Cireșelor”, difuzat de luni până vineri, de la ora 10.30.

“Sezonul Cireșelor” (“Cherry Season”) spune povestea lui Öykü (Özge Gürel), o tânără determinată care își dorește să devină un designer vestimentar celebru. Încă din copilărie a fost îndrăgostită de Mete (Daghan Kulegec), fratele celui mai bun prieten al ei, însă sentimentele lor nu au fost reciproce. Öykü ajunge să îl cunoască pe Ayaz (Serkan Çayoğlu), cel mai bun prieten al lui Mete. Ayaz este fiul unui fashion designer cu renume, care ar putea să o ajute pe tânăra Öykü să îşi realizeze visurile. După ce se întâlnesc nimic nu va mai fi la fel. Destinul pare să le unească drumurile, iar de aici, o serie de peripeții, momente romantice presărate cu umor, dar și situații limită care vor schimba destinele personajelor din serial. Nilperi Sahinkaya este cea care o interpretează pe Seyma Cetin.

În articolul Din programator pe calculator a ajuns actor. El este Daghan Kulegec, alias Mete Uyar, din ”Sezonul Cireșelor”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Vremea de mâine 3 noiembrie. Plouă fără oprire în mai multe judeţe. O regiune va fi lovită de viscol
observatornews.ro
Vremea de mâine 3 noiembrie. Plouă fără oprire în mai multe judeţe. O regiune va fi lovită de viscol
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
useit.ro
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
Gabriella Barbu de la Insula Iubirii s-a sărutat pe buze cu un bărbat! I-a povestit și Prințului Marco despre el, chiar în emisiune
Spynews
Gabriella Barbu de la Insula Iubirii s-a sărutat pe buze cu un bărbat! I-a povestit și Prințului Marco despre el, chiar în emisiune
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x