“Poldark” ajunge, la Happy Channel, la cel de-al patrulea sezon

Publicat pe 20.07.2018 la 11:15 Actualizat pe 20.07.2018 la 11:32

Începând de duminică, 22 iulie, postul de televiziune Happy Channel va difuza, în exclusivitate, episoade din cel de-al patrulea sezon “Poldark”.

Începând de duminică, 22 iulie, postul de televiziune Happy Channel va difuza, în exclusivitate, episoade din cel de-al patrulea sezon “Poldark”. Fanii serialului vor putea urmări astfel o nouă serie, care continuă povestea producției bazate pe ecranizarea unor romane celebre, ce-l are ca actor principal pe Aidan Turner.

După difuzarea în Anglia a celei mai recente părți “Poldark”, postul de televiziune Happy Channel va aduce, în exclusivitate, în fața publicului român ultimul sezon realizat al producției. Duminică, 22 iulie, de la ora 20.00, se va difuza sfârșitul sezonului trei, urmând ca de la ora 21.00, telespectatorii să vadă primul episod din ultimul sezon produs. Cea de-a patra serie se anunță a fi cea mai puternică dintre cele existente, susțin producătorii. Acțiunea este plasată în anul 1796, iar filmările pentru acest sezon au început încă din toamna anului trecut și s-au desfășurat în Cornwall, Bristol, Londra, dar și în alte locuri din Anglia.

În timp ce unele personaje ies din poveste, noi actori se alături distribuției, printre aceștia regăsindu-se și Rebecca Front. În sezonul cu numărul patru, telespectatorii vor putea afla cum va evolua relația dintre Ross Poldark (Aidan Turner) și Demelza (Eleanor Tomlinson), dacă cei doi vor reuși să scape de fantomele trecutului și vor putea să își rezolve problemele. Tot în cadrul acestui sezon Poldark va porni într-o călătorie politică și va încerca să salveze Cornwall de George Warleggan (Jack Farthing). Provocări, dar și dușmani apar la tot pasul, cum va face Ross Poldark față situațiilor, fanii serialului vor putea vedea în cea mai nouă serie, pe care Happy Channel o va difuza, în exclusivitate, din 22 iulie.

“Poldark” – ecranizare a unor romane celebre scrise de Winston Graham, din care nu lipsesc provocări și conflicte între cei săraci și cei bogați, iubirea și lupta pentru supraviețuire, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la postul de televiziune Happy Channel.

În articolul “Poldark” ajunge, la Happy Channel, la cel de-al patrulea sezon:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Satul în care o casă de 80mp cu 3 camere se dă cu 8.000 de euro
observatornews.ro
Satul în care o casă de 80mp cu 3 camere se dă cu 8.000 de euro
Ce gest a făcut Mirela Vaida față de Valerie Lungu la Asia Express, în fața Irinei Fodor: „Eu așa ceva nu am mai trăit”
a1.ro
Ce gest a făcut Mirela Vaida față de Valerie Lungu la Asia Express, în fața Irinei Fodor: „Eu așa ceva nu am mai trăit”
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
as.ro
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
Medicii au intervenit la Mireasa - Capriciile Iubirii! Ce s-a întâmplat cu Anne-Mary: ”A început să tremure”
Spynews
Medicii au intervenit la Mireasa - Capriciile Iubirii! Ce s-a întâmplat cu Anne-Mary: ”A început să tremure”
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
MediCOOL
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x