Așa mamă, așa fiu. Gabriela Spanic are de ce să fie mândră de Gabriel

Publicat pe 26.10.2020 la 11:17 Actualizat pe 26.10.2020 la 11:44

Gabriela Spanic, una dintre cele mai apreciate actrițe de telenovele a publicat recent o imagine cu fiul său în vârstă de 12 ani.

Gabriela Spanic, la o întâlnire cu fanii în Sao Paolo

Gabriela Spanic, la o întâlnire cu fanii în Sao Paolo

Profimedia Images

Actrița se află în prezent în Ungaria, acolo unde participă la o emisiune tv, de dans, dar nu este singură. Fiul îi este și el alături, dovada că cei doi au o relație frumoasă, bazată pe prietenie și încredere, două dintre principiile pe care actrița a ținut să i le insufle băiatului.

Gaby Spanic îndeplinește cu succes și rolul de mamă și de tată. Imaginile pe care le publică pe contul de Instagram, arată că toate eforturile ei au ajuns în direcția bună, iar Gabriel de Jesus Spanic, este un tânăr încântător, care o face mândră de fiecare dată.

Citește și: Gabriela Spanic se confruntă cu una dintre cele mai triste perioade din viața ei

Gabo, așa cum îl alintă mama sa, a crescut, iar despre el mama sa spune că este cea mai mare dragoste a sa. Fanii au reacționat imediat la poza publicată și i-au transmis o mulțime de comentarii frumoase micuțului:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Ce frumos este", "La fel de frumos ca mama sa", "Ce frumos este băiatul tău", au fost numai câteva dintre mesajele pe care fanii le-au scris la secțiunea de comentarii.

Gabriela Spanic a fost mereu foarte rezervată în privința identității tatălui fiului ei.

În articolul Așa mamă, așa fiu. Gabriela Spanic are de ce să fie mândră de Gabriel:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
O casă cu mansardă şi teren cât pentru o mică fermă se vinde cu 25.000 €. Se află la 90 de minute de Capitală
observatornews.ro
O casă cu mansardă şi teren cât pentru o mică fermă se vinde cu 25.000 €. Se află la 90 de minute de Capitală
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
Spynews
Văduva lui Gabi Stângău are o nouă relație! Primele imagini cu Diana și partenerul ei
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
DeParinti
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x