Bubu, despre personajul său din serialul “O grămadă de caramele” de la Happy Channel: "Povestea lui Micki Goga devine una foarte interesantă"

Publicat pe 28.09.2017 la 14:49 Actualizat pe 20.10.2017 la 14:27

In “O grămadă de caramele”, serialul de la Happy Channel, Bubu este Miky Goga. Fanii îl pot urmări în serialul de la Happy Channel, “O grămadă de caramele” Bubu: “Nu stau o secundă, tot programul meu este foarte bine calculat”

S-a îndrăgostit de muzică de la o vârstă fragedă, însă cu toate astea, Mihai Cernea (Bubu) nu neglijează nici actoria, o altă pasiune pe care o are. În “O grămadă de caramele”, serialul de la Happy Channel, el este Micki Goga, iar în restul timpului, Bubu are agenda încărcată cu spectacole.

Simpaticul băiețel, care la doi ani făcea primul pas spre instrumentul lui muzical preferat, tobele, a ajuns astăzi un artist desăvârșit și continuă să facă ce știe el mai bine. Bubu, care îl interpretează pe Micki Goga în serialul de la Happy Channel, “O grămadă de caramele”, difuzat în fiecare luni și marți de la ora 19.00, lucrează cu numeroși artiști din România, în calitate de toboșar (cântă cu Inna, Alina Eremia, Irina Rimes) și nu numai.

“Tot timpul se întamplă să ajung de la concerte la filmări sau de la filmări la concert sau de la repetiții la filmări și invers. Nu stau o secundă, tot programul meu este foarte bine calculat la minute și secunde, astfel fel încât să le pot face pe toate. Am două vacanțe pe an, una iarna, la ski în Austria și una vara, la mare în Grecia. Asta dacă nu cumva mai găsesc timp să mai fug într-un city break, dar doar în timpul săptămânii, pentru că toate weekend-urile mele din an sunt pline cu concerte și sper ca așa să fie tot timpul.:) În puținul timp liber, mă mai ocup și de light design la concertele care au loc la Arenele Romane și nu numai. Colaborez pe această parte de lumini cu artiști români, spre exemplu cu trupa Carla’s Dreams, la ambele spectacole de la Arenele Romane din ultimii doi ani , la Londra pe Arena O2, în Sala Inigo. Am lucrat și cu Delia, pentru un concert de-al ei de la Chișinău, Essence Of Psihedelia. Când am timp, îmi place să lucrez cu artiști pe partea de lumini la concerte, pentru că și acest domeniu mă pasionează de la vârsta de șase ani.”, mărturisește Bubu.

În plus, alături de Cristian Comaroni, el semnează coloana sonoră a producției de la Happy Channel, “O grămadă de caramele”, serial din distribuția căreia face parte și Bubu. “Pe Miky Goga îl regăsim la fel de ocupat ca și în iSerialul <<Când mama nu-i acasă>>, dar de data asta, începe să aibă sentimente puternice pentru unul dintre personaje. Nu vreau să vă spun mai multe, pentru că îmi doresc mult de tot să urmăriți serialul ca să vă dați seama despre ce este vorba. În rest, Miky va trece prin multe situații, unele limită, iar povestea lui devine una foarte interesantă, așa că să nu ratați nici un episod!:)”, spune Bubu despre personajul său, putând fi urmărit în fiecare luni și marți, de la ora 19.00, în “O grămadă de caramele”, numai la postul de televiziune Happy Channel. Fii cu ochii pe Happy!

În articolul Bubu, despre personajul său din serialul “O grămadă de caramele” de la Happy Channel: "Povestea lui Micki Goga devine una foarte interesantă":
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
"Am stat 6 ore la coadă, dar nici nu am simţit". Reacţia unei credincioase la pelerinajul Sfintei Parascheva
observatornews.ro
"Am stat 6 ore la coadă, dar nici nu am simţit". Reacţia unei credincioase la pelerinajul Sfintei Parascheva
Mirela Vaida, amenințată cu moartea. Vedeta de la Acces Direct a mers la Poliție: declarații în exclusivitate
a1.ro
Mirela Vaida, amenințată cu moartea. Vedeta de la Acces Direct a mers la Poliție: declarații în exclusivitate
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
HelloTaste.ro
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
useit.ro
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: &#8222;N-au fost chiar aşa mulţi&#8221;
as.ro
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL
Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
O fostă ispită de la Insula Iubirii trece prin momente grele! Bianca Pop a pierdut o persoană dragă: „Îți mulțumesc...”
Spynews
O fostă ispită de la Insula Iubirii trece prin momente grele! Bianca Pop a pierdut o persoană dragă: „Îți mulțumesc...”
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
MediCOOL
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
HelloTaste
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
close
x