Buse Meral apare cu zâmbetul pe buze după despărțirea de Aras Bulut. Actrița își surprinde încă o dată fanii

Publicat pe 15.07.2024 la 14:28 Actualizat pe 15.07.2024 la 15:20

Buse Meral se bucură de cele mai frumoase zile de vară în ciuda faptului că s-a despărțit de partenerul Aras Bulut. Cei doi au format un cuplu pentru o perioadă scurtă de timp.

actriță zâmbește

Buse Meral apare cu zâmbetul pe buze după despărțirea de Aras Bulut

Instagram

Buse Meral este fără îndoială una dintre cele mai apreciate vedete din Turcia la momentul actual. A jucat în Ține-mă de mână alături de Alp Navruz și Alina Boz între 2018 și 2019, dar și în Baba în 2022. Nu sunt totuși singurele producții în care a fost prezentă de-a lungul timpului.

Buse Meral apare cu zâmbetul pe buze după despărțirea de Aras Bulut

O tânără în vârstă de 24 de ani a reușit să cucerească fanii din toată lumea. Născută pe 25 iulie 1999 în Istanbul, a reușit să rămână în luminile reflectoarelor datorită rolurilor pe care le-a interpretat. Are peste 400 de mii de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 50 de fotografii și filmulețe.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cele mai recente dintre acestea sunt ipostaze simple din vacanță. Recent vedeta a îmbrăcat o rochie albă cu decolteu și a reușit să-și încânte fanii încă o dată. Comentariile și aprecierile nu au întârziat să apară, astfel că sute de idei au fost transmite pentru vedetă în mediul online.

Citește și: Buse Meral din Ține-mă de mână revine în atenția publicului cu un rol într-o nouă serie turcească. Despre ce e vorba

“O să continui să o privesc pe cea mai frumoasă femei din Turcia”, “Ești cea mai drăguță fată pe care am văzut-o”, “Câte aprecieri ai primit”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor. Printre proiectele în care a câștigat experiență în trecut se numără și Ține-mă de mână, serial cu Alp Navruz. Pasiunea pentru actorie a fost întregită de către cursurile pe care le-a frecventat. Acolo și-a descoperit entuziasmul și s-a pregătit intens pentru ce avea să urmeze.

Debutul său a venit în 2018 în serialul Ege'nin Hamsisi. Aceasta a jucat rolul Derya, alături de actori precum Uğur Çavuşoğlu și Uraz Kaygılaroğlu. A reușit să-și demonstreze astfel talentul natural și a ajuns să atât criticată cât și îndrăgită. Frumusețea radiantă, ochii expresivi și carisma sa au ajutat-o ca astăzi să fie cine este.

Buse Meral a demonstrat că este versatilă și emoțională în serialele turcești

În 2017, serialul Bizim Hikaye a adus-o aproape de Burak Deniz și Hazal Kaya pe platourile de filmare. De asemenea, a făcut echipă cu Nesrin Cavadzade. A urmat Gülperi un an mai târziu, acolo unde a jucat împreună cu Burak Dakak și Nurgül Yeşilçay.

De atunci, aceasta s-a implicat în proiecte variate și a reușit să-și demonstreze versatilitatea și poziția ca și actriță. În 2018 a jucat rolul Pelin. Un an mai târziu a jucat rolul Damla în drama Ține-mă de mână.

Citește și: Aras Bulut Iynemli se iubește în prezent cu actrița Buse Meral. Ce a declarat Bige Önal despre fostul său partener

Anul 2020 a venit pentru Buse Meral cu rolul Mahmelek în 'Uyanış: Büyük Selçuklu'. Acest serial a fost primit de către fani și critici într-un mod extraordinar. Nu a mai existat moment în care actrița să nu fi fost implicată în proiecte profesionale. De asemenea, a primit mai multe premii de-a lungul anilor, astfel că a dovedit puterea sa pe micile ecrane. Promovările pe care le-a avut cu diverite branduri denotă faptul că este cu adevărat pe primele locuri în topurile preferințelor fanilor. În prezent nu formează un cuplu, deși s-a iubit pentru o scurtă perioadă cu actorul Aras Bulut.

În articolul Buse Meral apare cu zâmbetul pe buze după despărțirea de Aras Bulut. Actrița își surprinde încă o dată fanii:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 21 octombrie 2025. Capricornii se tem de consecințe. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 21 octombrie 2025. Capricornii se tem de consecințe. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Noi detalii despre explozia blocului din Rahova. Pană de curent înainte de acumularea de gaze
observatornews.ro
Noi detalii despre explozia blocului din Rahova. Pană de curent înainte de acumularea de gaze
Un tânăr a cerut să intre în blocul din Rahova în care a fost o explozie. Ce obiect a insistat să ia din casă. Toți l-au aplaudat
a1.ro
Un tânăr a cerut să intre în blocul din Rahova în care a fost o explozie. Ce obiect a insistat să ia din casă. Toți l-au aplaudat
Burek cu carne. Cum prepari acasă cel mai popular street food din Balcani
HelloTaste.ro
Burek cu carne. Cum prepari acasă cel mai popular street food din Balcani
Piure de castane. O garnitură elegantă pentru carne de curcan, rață sau porc
Catine
Piure de castane. O garnitură elegantă pentru carne de curcan, rață sau porc
Frații care au furat criptomonede în valoare de 25 de milioane de dolari. Cum au reușit jaful Anton și James Peraire-Bueno
useit.ro
Frații care au furat criptomonede în valoare de 25 de milioane de dolari. Cum au reușit jaful Anton și James Peraire-Bueno
Celebrul milionar s-a căsătorit cu “cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
as.ro
Celebrul milionar s-a căsătorit cu “cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Când ai nevoie să-ți schimbi rutina de exerciții cardio. Ce poți face pentru a-ți adapta antrenamentele
MediCOOL
Când ai nevoie să-ți schimbi rutina de exerciții cardio. Ce poți face pentru a-ți adapta antrenamentele
Supraviețuitoarea Colectiv, care a fost reprezentată de avocata moartă în explozia din Rahova, declarații dureroase: ”Mai încetați cu toate teoriile conspirației”
Spynews
Supraviețuitoarea Colectiv, care a fost reprezentată de avocata moartă în explozia din Rahova, declarații dureroase: ”Mai încetați cu toate teoriile conspirației”
Alimentele și băuturile de evitat când alăptezi
DeParinti
Alimentele și băuturile de evitat când alăptezi
Cele mai nutritive legume de toamnă. Cum îți pot susține sănătatea pe parcursul anotimpului rece
MediCOOL
Cele mai nutritive legume de toamnă. Cum îți pot susține sănătatea pe parcursul anotimpului rece
5 rețete ușoare, perfecte pentru copilul tău. Sunt gata în 15 minute
HelloTaste
5 rețete ușoare, perfecte pentru copilul tău. Sunt gata în 15 minute
close
x