Cum a fost surprinsă Demet Ozdemir în timp ce filma pentru serialul Adim Farah. Producția nu reușește să mai înregistreze audeințe mari

Publicat pe 29.04.2023 la 16:44 Actualizat pe 29.04.2023 la 16:44

Demet Ozdemir este una dintre cele mai apreciate actrițe din cinematografia turcă în prezent. Vedeta lucrează continuu pentru producția Adim Farah, care deși are o poveste extrem de interesantă, de ceva vreme nu mai înregistrează aceleași cifre de audiență. Ultima sa postare de pe rețelele de socializare o înfățișează pe platourile de filmare la celebra producție.

Demet Ozdemir

Happy Channel

Cariera actriței este abia la început, dar în plină creștere și se bucură de un succes răsunător în media, mai ales că se adresează unei comunități tinere. Cu toate că este o figură cerută de public și cu o activitate intensă în mai multe arii de activitate, producția înregistrează o scădere semnificativă, motiv pentru care producătorii și analiștii sunt forțați să găsească un răspuns.

Actrița este, fără doar și poate, un personaj care atrage publicul și este dedicată meseriei sale, executând rolurile la perfecțiune. Stă mult pe platoul de filmare, de unde, din când în când, împărtășește imagini și fanilor săi.

Demet Ozemir continuă să zâmbească în ciuda faptului că audiența serialului Adim Farah este în scădere

Serialul spune povestea emoționantă despre lupta pentru supraviețuire a unei femei numite Farah, care a fugit din țara ei și a recurs la mijloace ilegale pentru salavrea fiului ei. Povestea de viață este totodată și despre uciderea la care a fost martoră, precum și despre drumurile ei intersectate cu personajul Tahir.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cine este Engin Akyürek, actorul care joacă rolul de protagonist în Adım Farah alături de faimoasa Demet Özdemir. Detalii despre viața sa

Demet Özdemir a explicat cel mai important detaliu despre adaptarea serialului prin următoarele cuvinte: "Adaptările nu sunt la sută la sută aceleași. Există lucruri care se despart acolo, undeva. Adaptarea din Turcia va fi foarte importantă. Există diferențe, dar câteva lucruri vor rămâne la fel. Deci nu ar trebui să se aștepte cineva să vadă același lucru, va fi diferit", potrivit seriesturkish.com.

Demet Ozdemir rămâne un model de urmat pentru fanii săi, care o admiră pentru dedicarea și pasiunea sa pentru actorie și modelling.

Actrița a spus într-un interviu despre noul serial: "Merge foarte bine, totul este foarte bine. Sperăm că publicului nostru îi va plăcea. Va fi un job foarte valoros pentru mine. Vom vedea feedback-ul peparcurs", a spus ea. Serialul "Adım Farah", care a fost lansat ca o adaptare a producției argentiniene "La Muchacha Que Limpia", nu va fi exact ca originalul.

În articolul Cum a fost surprinsă Demet Ozdemir în timp ce filma pentru serialul Adim Farah. Producția nu reușește să mai înregistreze audeințe mari:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Al doilea "job" al unor barmani din Timişoara. Studenţii racolaţi în baruri deveneau şi clienţi pentru droguri
observatornews.ro
Al doilea "job" al unor barmani din Timişoara. Studenţii racolaţi în baruri deveneau şi clienţi pentru droguri
Ian, moment controversat pe scena de la Arenele Romane. Ce a făcut trapperul în timpul concertului, în fața publicului
a1.ro
Ian, moment controversat pe scena de la Arenele Romane. Ce a făcut trapperul în timpul concertului, în fața publicului
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
Imagini rare cu Frankie și fetițele ei! Ce a dezvăluit ispita de la Insula Iubirii despre rolul de mamă
Spynews
Imagini rare cu Frankie și fetițele ei! Ce a dezvăluit ispita de la Insula Iubirii despre rolul de mamă
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x