Özcan Deniz din Ziua in care mi s-a scris destinul merge însoțit de 10 gărzi de corp. Imaginile care i-au surprins pe fani

Publicat pe 17.01.2024 la 22:00 Actualizat pe 17.01.2024 la 08:55

Özcan Deniz și-a surprins fanii atunci când a apărut însoțit de 10 gărzi de corp. Actorul joacă rolul principal în serialul Ziua în care mi s-a scris destinul.

Özcan Deniz poartă costum și cămașă

Özcan Deniz din Ziua in care mi s-a scris destinul merge însoțit de 10 gărzi de corp

Happy Channel

Momentul în care Özcan Deniz s-a plimbat prin Alaçatı alături de 10 gărzi de corp a devenit deja un subiect discutat în mediul online. Artistul a concertat în cadrul unui evenniment în zona menționată a Turciei, iar apoi a fost văzut când doi dintre bodyguarzi încercau să-i deschidă calea.

Özcan Deniz din Ziua în care mi s-a scris destinul merge însoțit de 10 gărzi de corp

Cei care i-au stat alături i-au cărat bagajele și au avut grijă ca actorul să aibă parte de o protecție cât mai solidă. A fost filmat de fani în centrul orașului, iar imaginile au ajuns rapid virale în mediul online. Özcan Deniz are peste 2 milioane de fani pe contul personal de Instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 600 de fotografii și filmulețe.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe lângă actorie, acesta se dedică scenei în calitate de interpret. Îndrăgit pentru carisma și vocea sa, a reușit într-un timp foarte scurt să-și refacă și viața personală. A trecut printr-un proces dureros în divorțul de Feyza Aktan, mama copilului său. Cu toate acestea, în prezent este căsătorit cu Samar Dadgar. Ceremonia a fost realizată în Zekeriyaköy, acolo unde cei doi locuiesc împreună.

Citește și: Cine este Serdar Özer, actorul din Ziua in care mi s-a scris destinul. Află detalii inedite despre acesta

Tatăl unui băiat pe nume Kusey, și-a regăsit fericirea în brațele frumoasei creatoare de modă Samar Dadgar. Cei doi s-au căsătorit la începutul anului în luna ianuarie. Se zvonește că cei doi așteaptă deja un copil. Cu toate acestea, nu a fost oferită nicio explicație.

“Dacă merge singur, este recunoscut imediat.”, s-a arătat în mediul online, arată takvim.com.tr. Comentariile internauților au apărut la scurtă vreme pe rețelele sociale.

“Bănuiesc că filmează un videoclip”, “Nu sunt gărzile lui de corp, sunt ale unui local”, “Ar trage mai puțină atenție dacă nu ar avea 10 gărzi de corp cu el”, „Ar fi fost mai bine dacă ar fi mers singur”, „Dacă merge singur, deja cunoaște două persoane”, au fost câteva dintre comentarii.

Soția lui Özcan Deniz este însărcinată

Creatoarea de modă Samar Dadgar este soția lui Özcan Deniz. Aceasta este cu 24 de ani mai mică decât artistul. În prezent se zvonește că este însărcinată și așteaptă primul copil cu acesta.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Curiozități despre Begum Kütük, actrița din Ziua în care mi s-a scris destinul. Află detalii despre îndrăgita vedetă și vezi cu cine este căsătorită

Özcan Deniz a mai fost căsătorit între 2018 și 2019 cu Feyza Aktan, mama fiului său. Cu toate acestea, despărțirea dintre cei doi a ajuns rapid pe primele pagini ale publicațiilor de scandal. Se spune acum că Özcan Deniz, cel care se pregătește să revină pe platourile de filmare alături de Özgü Namal, urmează să devină tată pentru a doua oară.

“Sunt fericit că ai venit. Ai venit și un film a ajuns în oraș. Am renăscut, norii au plecat. O pădure frumoasă se așterne în fața mea. Climatul s-a schimbat, a devenit Mediterana. Schimbi tot ce atingi cu dragostea ta unică.”, a scris Özcan Deniz. La scurtă vreme, comentariile fanilor nu au întârziat să apară.

“Vă iubesc pe amândoi”, “Fratele Özcan a găsit succesul”, au fost doar două dintre comentariile fanilor. A primit 4 mii astfel de mesaje, fiind apreciat de prietenii virtuali din toată lumea.

În articolul Özcan Deniz din Ziua in care mi s-a scris destinul merge însoțit de 10 gărzi de corp. Imaginile care i-au surprins pe fani:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Locul magic din România unde au înflorit zeci de mii de bujori: turiști din toată țara vin să vadă minunea
observatornews.ro
Locul magic din România unde au înflorit zeci de mii de bujori: turiști din toată țara vin să vadă minunea
De ce a lipsit Petrișor Ruge de la nunta Andreei Bălan. Partenerul ei de scenă nu a fost la cel mai important moment din viața sa
a1.ro
De ce a lipsit Petrișor Ruge de la nunta Andreei Bălan. Partenerul ei de scenă nu a fost la cel mai important moment din viața sa
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
HelloTaste.ro
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
useit.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
as.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
DeParinti
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
MediCOOL
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
HelloTaste
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
close
x