Thalia a împlinit 51 de ani! “La reina de telenovelas” a sărbătorit cum se cuvine. Un tort uriaș a fost surpriza serii

Publicat pe 29.08.2022 la 09:53 Actualizat pe 29.08.2022 la 12:20

Thalia a împlinit 51 de ani și cu ocazia aniversării sale a organizat o petrecere fastuoasă la care au luat parte numeroși invitați de seamă și prieteni apropiați ai vedetei, dar și ai soțului său Tommy Mottola. Un tort impresionant a încununat seara magică.

Thalia

Getty

Thalia este una dintre cele mai mari artiste ale lumii internaționale, cunoscută și “La reina de telenovelas”, vedeta și-a croit o carieră impresionantă atât în telenovele, cât și în filme. Fiind recunoscută încă de când era foarte tânără, ea a rămas întipărită în mintea oamenilor drept una dintre cele mai prețioase și bune artiste ale lumii, care nu și-a schimbat deloc parcursul și nu a avut pauze pe plan profesional.

Cu un parcurs impecabil, ea a reușit să atingă inima a milioane de oameni din toată lumea și a ridicat producțiile în care a participat la rang de perfecțiune.

Thalia a impresionat la petrecerea aniversară. Ce rochie a îmbrăcat cu ocazia împlinirii a 51 de ani

Cu ocazia zilei sale de naștere, pe data de 26 august, ea a organizat o petrecere la care au fost chemați cei mai importanți oameni din viața sa. Thalia a impresionat cu o apariție demnă de laudă, într-o rochie nude, sclipitoare, cu transparență, care să-i pună în evidență silueta impecabilă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Thalia a devenit subiectul unui trend viral pe TikTok datorită single-ului său salsa din 1994, „Marimar”

Ajunsă la o vârstă onorabilă, Thalia surprinde cu apariția sa. Trupul său este lipsit de imperfecțiuni și pare că timpul nu a trecut peste vedetă. Punctul culminant al serii a fost încununat de un tort imens, alb, care impresionează prin mărime și frumusețe.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Thalía a rememorat primele clipe ale relației cu Tommy Mottola. Ce fotografie a postat vedeta în mediul online

Însă, în spatele unui trup perfect la o vârstă atât de înaintată și pentru o femeie care a adus pe lume și copii reprezintă un efort, dar un efort calculat și adunat pe toate planurile: mental, emoțional, fizic, familial și profesional. Toate acestea au fost invocate atât de Thalia, cât și de Jennifer Lopez, care au vorbit la un moment dat de secretul unui trup perfect. Mai mult, cea din urmă se focuseaza foarte mult pe mindset și pe intenții.

De asemena, trucurile de frumusețe nu lipsesc din rutinele lor. Thalia optează mere pentru sport, chiar și când este acasă se folosește de obiectele pe care le are la îndemână și își acordă timp pentru micile plăceri, care o fac fericită.

În articolul Thalia a împlinit 51 de ani! “La reina de telenovelas” a sărbătorit cum se cuvine. Un tort uriaș a fost surpriza serii :
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Vremea de mâine 23 octombrie. Ploi în jumătate de țară și temperaturi de până la -2 grade
observatornews.ro
Vremea de mâine 23 octombrie. Ploi în jumătate de țară și temperaturi de până la -2 grade
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
a1.ro
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
as.ro
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
MediCOOL
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Spynews
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
DeParinti
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x