Abuzată sexual de la 4 ani! Povestea supraviețuitoarei unui cult regilios-sexual

Publicat pe 29.07.2014 la 11:41 Actualizat pe 29.07.2014 la 12:36

Natacha Tormey este o femeie care a crescut în cultul Copiii lui Dumnezeu. Abuzată sexual, ea a fost nevoită să trăiască înfricoșată și departe de lume.

Natacha Tormey este o femeie care a crescut în cultul Copiii lui Dumnezeu. Abuzată sexual, ea a fost nevoită să trăiască înfricoșată și departe de lume.

La 18 ani, a reuşit să iasă din cult iar 11 ani mai târziu s-a simțit destul de puternică pentru a-și spune povestea.

“Am fost abuzată sexual de la vârsta de 4 ani – cu diverse ocazii. Era un mediu foarte sexualizat. Pornea de la ideea inocentă că tot ceea ce e făcut cu dragoste, e bine, dar a devenit bizar când soții și soțiile își împărțeau partenerii cu ceilalți."

Apoi s-a mai făcut un pas – femeilor li s-a spus să se folosească de trupurile lor pentru a atrage (și a converti) bărbații chiar și în schimbul unei donații.

"Am văzut adesea adulții făcând tot felul de lucruri în aceeași cameră cu mine. Am doar câteva amintiri fericite din copilărie și 12 frați. Deși locuiam la mare, stăteam în spatele unor pereți înalți."


Pentru a face bani, cultul trimitea copiii la cerșit. "Ieșeam să strângem fonduri și să facem show. Ni se spunea să ne temem de lumea de afară. Ni se spunea că există două tipuri de oameni – cei obraznici – caprele și cei drăguți – oile. Ne spuneau că majoritatea și-a întors fața de la Dumnezeu, iar noi eram Armata Sfârșitului.”

Liderul cultului, David Berg, a prezis că lumea va ajunge la final atunci când mileniul se va încheia. Dar a murit în 1994 înainte să vadă că prezicerea lui a eșuat.

“Ne antrenau să fim soldați de elită și să luptăm împotriva AntiChrist-ului. Ni s-a spus că vom fi binecuvântați cu fulgere ce ne vor veni din ochi și vom omorî oamenii doar cu o atingere de mână. Toate acestea erau niște daruri pe care urma să le primim.”

La 11 ani de când a scăpat, Natacha este fericită, căsătorită și trăiește în Marea Britanie. Cultul și-a schimbat acum numele în The Family International.

Reprezentanții lui neagă orice acuzații în ceea ce privește copiii instituționalizați și își cer scuze față de toți cei care simt că au fost victimele unui abuz, susținând că au tolrență zero față de orice abuz și că i-au expulzat pe toți care au încălcat regulile.

Supraviețuitoarea are acum documente care să-i susțină toată povestea şi le prezintă în cartea sa “Născută Copil al Domnului – Viața mea într-un cult sexual religios și lupta pentru a supraviețui în afara acestuia.”

În articolul Abuzată sexual de la 4 ani! Povestea supraviețuitoarei unui cult regilios-sexual:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
observatornews.ro
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
a1.ro
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
useit.ro
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Francesca Sarao de la Insula iubirii spune câte kilograme a slăbit, după ce a devenit mamă. A născut în urmă cu o lună
Spynews
Francesca Sarao de la Insula iubirii spune câte kilograme a slăbit, după ce a devenit mamă. A născut în urmă cu o lună
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
MediCOOL
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x