Camera copilului este primul său Univers! Iată de ce trebuie să ținem cont atunci când o amenajăm!

Publicat pe 02.06.2015 la 09:18

Universul unui copil creşte şi se dezvoltă odată cu vârsta acestuia. De aceea mediul în care se trăieşte este esenţial

Universul unui copil creşte şi se dezvoltă odată cu vârsta acestuia. De aceea mediul în care se trăieşte este esenţial. Iar asta se referă şi la camera lui. Majoritatea părinţilor ştiu acest lucru, aşa că acordă maximum de atenţie amenajării spaţiului destinat copilului.

Atunci când hotărâți modul în care să aranjați camera trebuie să țineți cont de plasarea sa față de soare și de cele trei zone: de odihnă, de studiu și de joacă, astfel încât nuanțele pereților să poată stimula fiecare dintre acestea trei activități.

Aflați mai multe din clipul de mai sus.

În articolul Camera copilului este primul său Univers! Iată de ce trebuie să ținem cont atunci când o amenajăm!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Reacția unei americance după ce a gustat murături în București: "Mâncăm multe murături, pentru că și bem mult"
observatornews.ro
Reacția unei americance după ce a gustat murături în București: "Mâncăm multe murături, pentru că și bem mult"
Ce să faci în weekendul 10-11 octombrie 2026, în București și în țară. Evenimente, festivaluri și locuri de vizitat
a1.ro

Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
HelloTaste.ro
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
useit.ro

Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
as.ro

Semnele excesului de proteine. Ce indică o cantitate prea mare a acestor macronutrienți
MediCOOL

Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Spynews

Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine

Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
HelloTaste

close
x