"Era intr-o joi. Joia trecuta… Nimic interesant nu se prefigura in viitorul apropiat. Programul zilnic de cumparaturi, plimbari, cateva chestiuni administrative de rezolvat, copiii de spalat, schimbat, hranit, culcat, trezit, spalat, schimbat, hranit, jucat, spalat, imbracat, culcat… Chestiuni banale!

Suna telefonul… Soacra-mea! Adica suna „CTC-ul”…
Zic in gandul meu: „Aoleu, iar ma intreaba tot abecedarul, daca a facut Carla la olita, daca a renuntat la suzeta, daca Vladimir mai intreaba de ea (???? are abia 5 luni copilul…), daca a invatat Carla sa spuna si sa demonstreze inegalitatea lui Cauchy- Bunyakovsky- Schwartz, etc.” :)) Glumesc, desigur! Soacra-mea e foarte simpatica si, cand vine la noi, crede si spera ca in 2 zile ii invata pe copii tot ce n-am reusit eu in atata timp!
Raspund… Soacra-mea (de la Cluj): „No, servus! Ce faceti? No, nu te tin mult ca nici mie nu-mi place da’ voiam numa’ sa-ti zic ca ni-o dat astia liber luni si marti, de Ziua Unirii”… Hopaaa!! „Aveti liber de vineri pana marti?” O intreb eu… . „pai… e bine… si? ce faceti cu atata liber? nu v-ati saturat de stat acas’? O viata aveti si pe aia o stati!” . „Nu!”, zice ea. „Viu la voi! Amu’, ni, mi-am luat bilet de avion! Diseara ajung! Sa faceti bine sa ma luati de la aeroport. La 9! Tai – Tai!! Servus!” Si inchide.
Pai e bine. Daca vine soacra-mea, eu plec de acasa!!

Hahaha!! Stiu cum suna dar e adevarat. Nu in sensul ala, ci in sensul ca daca tot are cine sta cu „pruncii”, pot si eu sa organizez o iesire cu Alex, o fuga pe undeva, oriunde, numa’ sa fugim! Nu de soacra-mea, neaparat, ci… asa… Sa mai fugim si noi!
Am cautat de joi pe vineri cateva zboruri cu intoarcere duminica si n-am gasit decat ceva in Italia, Germania, Marea Britanie. Am ales Italia pentru ca ne place mancarea, spiritul lor liber si relaxat, cultura, arhitectura oraselor etc.
Si iata-ne a doua zi in Florenta, intr-un aeroport mic si ingrijit, cu un soare primavaratec si, totusi, rece… Nu ne-am facut niciun plan de actiune dar auzisem ca „Firenze” e un oras mic si-l poti parcurge la pas lejer in 2 zile. Asa ca am pornit spre hotel, direct in inima centrului istoric, am luat micul dejun, ne-am cazat, apoi a inceput explorarea cu harta turistica in mana…

Nu ne-am dus cu gandul unei excursii culturale! Sunt atatea de vazut incat iti trebuie o planificare serioasa si un itinerariu bine pus la punct! Ne-am dus ca sa inspiram alt aer, sa ne bucuram de mancarea si de felul lor de a-si trai viata, sa ne clatim ochii cu atatea capodopere renascentiste, sa calcam pe carari de cultura, arta si istorie, dar fara sa ne incarcam de informatii!
Ne-am dus sa ne regasim si timpul nostru, doar al nostru, in care am putea manca fara sa fim intrerupti din 2 in 2 minute de cine stie ce doleanta a Carlei sau planset al lui Vladimir, de joaca si zbuciumul zilnic! 2 zile doar pentru noi 2!
A fost greu! Ne-a fost dor de ei in fiecare secunda si eu ma simteam vinovata ca i-am lasat lapte congelat in loc sa-l hranesc direct. Mai ales ca am luat cu mine si pompa (mamicile si taticii cunosc procedeul) si trebuia sa o folosesc din 3 in 3 ore, indiferent daca eram la restaurant sau in camera de hotel.

Dar a fost si frumos: am batut orasul in lung si in lat, am mancat „cel mai bun sandwich din lume” – asa i se spune – pentru care am stat la o coada imensa si care se servea in strada alaturi de un pahar de vin rosu sec.
(...) Per ansamblu, iesirea aceasta dezorganizata si neorganizata a fost tare reusita! A insemnat o spargere a rutinei si a stressului, o regasire de sine si o gura de aer de care avem nevoie, din cand in cand..
Daca ar fi durat mai mult, n-as fi putut pleca fara copii! Dar 2 zile au fost suficiente sa ne deconectam. Iar ei nici nu ne-au simtit lipsa!
Mi-a spus cineva odata : „In viata e ca in avion! Ca sa poti sa ai grija de copii si sa le „salvezi” viata, trebuie ca mai intai tu, parinte, sa-ti pui masca de oxigen!”, a scris Mirela Boureanu Vaida pe blogul personal!