Top 5 cei mai buni tătici în funcţie de zodie

Publicat pe 24.09.2015 la 10:53 Actualizat pe 24.09.2015 la 10:59

Vom vedea în cele ce urmează care sunt cei mai buni tătici în funcţie de zodie pentru a observa modul acestora de “operare” şi pentru a va confirma sau infirma dacă cel ce va este alături face parte dintre aceştia.

1. Taur
Nativii acestei zodii sunt părinţi foarte buni. Nu sunt dictatori înnăscuţi ci mai mult decât atât, vor caută să se bucure de toate activităţile şi toate etapele din viaţa copilului nefiind constrâns de reguli şi limite. Îl va răsfaţă şi îl va călăuzi în toate demersurile sale şi se va implică atunci când vine vorba de educaţie. Se va lasă pe sine de foarte multe ori şi va ceda în faţă cererilor celui mic, lucru deseori deranjant pentru mămică.

2. Rac
Tatăl Rac este extrem de protectiv şi uneori exagerat de iubitor. De foarte puţine ori îşi va lasă copilul de capul lui, să se descurce în viaţă şi cu greutăţile ce le poate întâmpina. Preferă să ducă el tot greul, să se sacrifice doar pentru bunăstarea copilului. Acesta pune foarte mare accent pe educaţie şi pe rezultate excepţionale deoarece adoră să se mândrească cu ceea ce a crescut.

Citeste articolul complet pe YVE.ro

În articolul Top 5 cei mai buni tătici în funcţie de zodie:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Cât costă să îţi construieşti o casă în România în 2026. Acum 10 ani era de două ori mai ieftin
observatornews.ro
Cât costă să îţi construieşti o casă în România în 2026. Acum 10 ani era de două ori mai ieftin
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
a1.ro

Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
useit.ro

Ce nu mănâncă niciodată Victor Piţurcă. Este într-o formă fizică impecabilă la 70 de ani
as.ro

Adevărul despre polipii uterini: când trebuie operați și cum împiedică obținerea sarcinii
MediCOOL

Imagini rare cu Andra Măruță și mama ei! Artista nu-și ascunde admirația pentru părinți
Spynews

De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
DeParinti
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului

Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste

close
x