Veste TRISTĂ pentru fanii lui Tobey Maguire! Eroul din SPIDERMAN a decis să....

Publicat pe 19.10.2016 la 13:20 Actualizat pe 19.10.2016 la 13:38

Actorul Tobey Maguire, fostul protagonist al francizei ”Spiderman”, şi soţia lui, Jennifer Meyer, au anunţat, marţi, că au luat decizia de a divorţa după o căsnicie care a durat nouă ani, informează contactmusic.com.

”După multe încercări şi o perioadă de gândire, am luat decizia de a ne despărţi. În calitate de părinţi devotaţi, prioritatea noastră rămâne creşterea copiilor, pe care îi vom educa împreună, cu iubire, respect şi prietenie”, se afirmă în comunicatul de presă comun, publicat în revista People.

Tobey Maguire, în vârstă de 41 de ani, a cunoscut-o pe designerul de bijuterii Jennifer Meyer în 2003.

Cei doi s-au căsătorit în 2007 într-o ceremonie intimă, în Hawaii, şi au împreună doi copii - Ruby, în vârstă de nouă ani, şi Otis, în vârstă de şapte ani.

Tobey Maguire a interpretat rolul principal masculin în primele trei filme ale francizei ”Spider-Man”, lansate între 2002 şi 2007, în care rolul principal feminin a fost interpretat de Kirsten Dunst. Actoru american s-a remarcat şi în alte filme de succes, precum ”Pleasantville” (1998), ”The Cider House Rules” (1999), ”Wonder Boys” (2000), ”Seabiscuit” (2003), şi trei pelicule regizate de Steven Soderbergh - ”The Good German” (2006), ”Brothers” (2009) şi ”The Great Gatsby” (2013).

În articolul Veste TRISTĂ pentru fanii lui Tobey Maguire! Eroul din SPIDERMAN a decis să....:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
observatornews.ro
Un nou vortex polar loveşte România. Primele ninsori sunt așteptate în doar câteva zile
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Cine a fost invitatul surpriză de la botezul fiului Iustinei Loghin și al lui Cornel Luchian de la Insula Iubirii. Nimeni nu s-ar fi așteptat
Spynews
Cine a fost invitatul surpriză de la botezul fiului Iustinei Loghin și al lui Cornel Luchian de la Insula Iubirii. Nimeni nu s-ar fi așteptat
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x