Imi aduce in fiecare dimineata la pat un capucino cu lapte organic. Odata a petrecut cateva ore sa-mi faca sirop proaspat de rubarba. Si da, lucreaza full-time.

El face toate asta pentru ca viata mea sa fie mai buna si primeste foarte putin in schimb.

Eu imi neglijez indatotirile de sotie. De fapt sunt anti-sotie. Necazul e ca nici de copii nu pot avea grija.

Cand Ben soseste acasa dupa o zi grea de munca, ma gaseste facandu-mi unghiile sau socializand pe Facebook.

Suna egoista, insa sunt onesta. La 39 de ani pot spune ca nu am calcat un singur lucru de-al sotului meu. Rareori gatesc. De ce sa ma obosesc cand el este mai bun decat mine?

Craciunul trecut el a pregatit o masa cu trei feluri de mancare si a inchiriat o cabana din secolul 15. Tot ceea ce am avut de facut a fost sa imi tin paharul de sampanie ca el sa il umple si am spus: „Bravo, dragule”.

Si daca aveti impresia ca i-am rasplatit efortul domestic in dormitor... va pot spune ca NU! Nu prea ma pricep nici la acest capitol. Intimitate avem doar de ziua lui...

Ma simteam uneori vinovata in primul an al casniciei, insa acum este un lucru eliberator. El ma numeste „manager de uz casnic” caci sunt experta in arta delegarii.

Cand a fost plecat trei saptamani, a facut un abonament pentru livrare zilnica de fructe si legume. Inainte sa plece a pregatit si apus in frigider mancare pentru copii – astfel incat bonele angajate in aceasta perioada, care aveau grija de copii nostri Ronnie – 6 ani si Stanley – 2 ani, sa le poata gasi.

Adevarul este ca sunt atat de ocupata cu cariera, incat nu pot fi o sotie traditionala. Lucrez de acasa ca majoritatea oamenilor in aceste vremuri de recesiune. Jobul meu inseamna ca adesea sa fiu plecata de acasa seara si in week-end, ceea ce inseamna ca cei mici cad in sarcina sotului. Chiar si cand sunt acasa stau cu un ochi lipit de telefon pentru a nu pierde ceva.

Ben deplange inabilitatea mea de a pastra balanta munca- viata de familie. El vede cuvantul „condus” ca pe ceva negativ, in timp ce eu cred ca sunt aspirationala si ambitioasa.

Acum cred ca spuneti ca trebuie sa castig mult mai mult decat Ben. Insa nu este asa. El castiga painea. Nu ma intelegeti gresit – il iubesc pe Ben foarte mult si cred ca avem o casnicie fericita. Nu este o incalcare a contractului. El a fost intotdeauna dependent de munca.

Cand am inceput sa ne intalnim, in 2003, ajutam la lansarea unei reviste pentru femei si munceam de la 8 pana la 23. Ben imi trimitea cutii de gogosi si m-a facut sa realizez ca va fi un sot minunat.

Asugerat la un moment-dat sa fiu casnica argumentand ca si mama sa a fost. Eu i-am spus ca nu se va intampla asa ceva. Lucrul acesta nu s-a mai pus in discutie.

Stiu ca statutul meu de anti-sotie nu este unul obisnuit si am auzit toate argumentele despre o casatorie fericita si armonioasa. Inteleg ca daca cei doi parinti isi definesc rolurile – unul acasa si unul la munca, viata este mult mai simpla si mai putin stresanta.

Deci daca sotul meui ar fi fost singurul care ar fi castigat bani si eu as fi fost casnica, fara indoiala ar fi avut mancarea pe masa si hainele calcate in dulap.

Ben spune ca nu se supara de felul in care este viata noastra. Insa, sa fiu onesta, este din cauza egoismului meu ca ii imbraca pe cei mici si pregateste micul dejun in timp ce eu raspund la e-mailuri.

Este vina mea ca atunci cand vine nu gaseste cina pregatita, iar copiii sunt de capul lor.

Insa si eu muncesc din greu. Imi iubesc copiii, insa nu ma ispira deloc in munca mea sa le sterg nasul sa le inchei nasturii si sa le culeg jucariile de pe podeaa. Sunt prea ocupata pentru a imparti sarcinile. Dupa o zi intreaga de scris, ma simt fericita si completa. Dupa o zi cu copiii, ma simt ametita.

Dupa nasterea primului nostru copil m-am intors la munca. Ma simteam vinovata sa muncesc de la 8 la 18 in fiecare zi. Insa nu am vrut sa renunt la munca. Poate credeti ca sunt obsedata, insa acesta este pretul pe care vreau sa il platesc pentru fericirea mea.

Inainte de nasterea celui de al doilea copil, am decis sa renunt la job si sa urmez cariera de scriitoare. Insa in loc de relaxare, munca a patruns in toate zonele vietii mele.

Sunt in minoritate in acest rol de anti-sotie. Am prietene care pun nevoile sotului inainte de toate. Una dintre ele face sex cu sotul in fiecare vineri seara, fara exceptii, altfel este morocanos tot week-end-ul . O alta sta acasa si creste cei trei copii in timp ce sotul face afaceri.

Este extrem de important sa fii un partener bun. Mi-ar placea sa fiu mai mult acasa cu copiii nostri.

Cred ca vietile prietenelor mele sunt mai implinite, iar copiii si partenerii lor mai fericiti. Insa nu pot fi asemeni lor deoarece stiu ca nu imi pot dedica viata si carierei si vietii de familie.

Nu insemna ca nu-l ador pe Ben si sunt flatata de modul in care are girja de mine, de fii nostri si de casa. Imi face viata mai usoara. Iar el spune ca ii place.

Sunt oare o sotie neglijenta si egoista?

Probabil – insa ma face si o sotie fericita.”

Sursa: dailymail.co.uk