Din insemnarile unei femei de 35 de ani care incearca cu disperare sa ramana insarcinata
Publicat pe 24.04.2013 la 17:13 Actualizat pe 24.04.2013 la 17:17
„Primul lucru pe care trebuie sa-l stii in momentul in care ai peste 35 de ani si incerci sa ramai insarcinata, este ca toata lumea din apropierea ta ramane insarcinata. Literalmente toata lumea.
„Hei, ai auzit ca Ema asteapta un copil? Nici macar nu incercau, i-a luat prin surprindere”, asa poate incepe dimineata ta. Inghiti in sec si incerci sa pari entuziasmata: „Oooo! Este minunat!”
In cazul meu, fiecare femeie, fie ca incerca fie ca nu, fie ca era singura sau intr-o relatie, fie ca era gay sau nu... era insarcinata.
Una dintre prietene se apropia de 40. Il cautase peste mari si tari pe Domnul Perfectiune si, in cele din urma s-a decis sa apeleze la serviciile unui donator anonim.
A comandat online si „marfa”, i s-a expediat imediat si a ramas insarcinata din prima incercare.
Weekend-ul urmator am aflat ca o alta prietena de 41 de ani a intalnit un tip, a petrecut cu el o singura noapte si a ramas... insarcinata. Si se pare ca tipul isi facuse vasectomie.
O alta colega s-a imprietenit mai bine cu colegul ei de apartament dupa prea multe pahare si acum este in concediu de maternitate.
Povesti ca acestea sunt peste tot si, in timp ce unele imi dau speranta, celelalte ma fac sa imi plang de mila si sa ma faca sa ma simt prost.
2012 a fost anul in care jumatate din Hollywood a ramas insarcinat. O burta la vedere era accesoriul necesar: Reese Witherspoon, Jessica Simpson, Drew Barrymore, Gisele Bundchen, Lara Stone, Fearne Cotton, Kristen Bell, Sophie Dahl, Claire Danes, Kim Kardashian... Chiar si ducesa de Cambridge...
Simt ca ma urmaresc peste tot cu burtile lor rotunde.
Da. Eram batrana si speram sa fiu mama. Nu am intalnit barbatul perfect la 20 de ani cand fertilitatea mea era in floare. L-am gasit pe la 37, ne-am casatorit pe la 39. Am incercat imediat sa avem un copil, in luna de miere, aproape imediat am implinit 40 si nu se intampla nimic.
Nu ma ajuta prea mult faptul ca zi de zi apareau in ziare si reviste articole care sa-mi aminteasca aspectele negative ale acestui lucru: „Riscul pierderii unei sarcini dupa 40 de ani”, „Infertilitatea mi-a distrus casnicia”, „Egoismul de a avea un copil la 40 de ani a venit cu sindromul Down”...
Nu gaseam nimic pozitiv. Nici macar o speranta.
Nevrand sa mai pierd timpul, am inceput sa merg la medic aproape imediat pentru a verifica daca totul este in ordine. Caci aparent nu era. Au urmat tot felul de teste invazive si deloc confortabile. Le-am facut pe toate. Toate insa au complicat situatia, caci ma intrebam ce nu era in regula.
„Principala ta problema e varsta” mi-a spus un ginecolog.
Mediciii din spitalele private au fost mai simpatici decat cei din spitalele de stat, probabil pentru ca ii plateam.
Lucrurile au pus capac in momentul in care o prietena pe care n-o mai vazusem de ani de zile si cu care am luat cina era, ghiciti, INSARCINATA!
Stiam ca de ani de zile incerca sa aiba un copil si facuse de cateva ori fertilizare in vitro.
Dupa formalitatile de rigoare mi-a povestit despre o clinica ce i-a redat speranta si i-a readus zambetul pe buze dupa opt ani de incercari.
Ascultand-o am realizat doua lucruri: primul - sa nu imi pierd speranta si al doilea – o solutie nu functioneaza pentru toata lumea. a mers in cazul ei, dar voi gasi si eu o solutie care sa mi se potriveasca.
Trebuie doar sa am rabdare si sa astept momentul potrivit.”
Sursa: Ashley Pearson
